32 de cazuri noi de COVID-19. Bilanțul ajunge la 231

32 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate pe parcursul zilei de astăzi, 28 martie. Dintre acestea, două sunt de import și 30 cu transmitere locală. Informațiile au fost prezentate de ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

Potrivit ministrei, cazurile de import s-au înregistrat la persoane revenite din Marea Britanie și România, iar cele locale s-au înregistrat în Chișinău, Ștefan-Vodă, Soroca, Ialoveni, Anenii-Noi, Cahul și Hâncești. În total, în ultimele 24 de ore au fost procesare 231 de probe.

Premierului Ion Chicu a declarat că există semnale că măsurile impuse pentru controlul COVID-19 de către Comisia Situații Excepționale se respectă tot mai mult și mai mult. Tototdată, el a salutat reacția bisericilor la rugămințile de a nu desfășura slujbe. Astfel, serviciile divine nu se vor desfășura cu prezența enoriașilor.

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID în Republica Moldova se ridică la 231. Dintre acestia, cinci s-au vindecat și două au decedat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.