Judecătoria sectorului Buiucani a decis astăzi, 23 octombrie, prelungirea mandatului de arest în privinţa directorului SRL „Valiexchimp” pentru un termen de 30 de zile, transmite IPN.
Directorul „Valiexchimp” a fost reţinut ieri, 22 octombrie, de ofiţerii de urmărire penală ai Centrului Naţional Anticorupţie. Acesta este vizat într-un nou caz de dobândire a creditelor prin înşelăciune de la Banca de Economii. De data aceasta, el este bănuit că prin intermediul unui agent economic ar fi contractat 82 de milioane de lei de la BEM, prezentând documente cu date vădit denaturate.
Pe marginea acestui caz, a fost iniţiată o urmărire penală pentru dobândirea creditului prin înşelăciune. Acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă de la 2000 la 3000 de unităţi convenţionale sau închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar pentru persoana juridică - amendă în mărime de la 3000 la 6000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Acum 5 luni, CNA şi procurorii anticorupţie l-au reţinut pe omul de afaceri într-un alt dosar penal legat de fraudele de la BEM, Banca Socială şi Unibank. Acesta este învinuit că, prin intermediul a cinci companii afiliate „Valiexchimp”, ar fi obţinut credite în valoare de aproximativ 400 000 000 de lei. În total, suma care ar fi prejudiciat entităţile bancare este de 465 000 000 de lei.
Deşi procurorii au pledat pentru menţinerea învinuitului în stare de arest, instanţa a dispus în privinţa lui controlul judiciar şi obligaţiunea de a se prezenta la organul de urmărire penală atunci când va fi citat.