30 de studenţi au intrat în posesia diplomelor pentru absolvirea ciclului de seminare “NATO în Secolul XXI”

30 de studenţi din Chişinău au intrat în posesia diplomelor pentru absolvirea ciclului de seminare “NATO în Secolul XXI”. Seminarele au fost organizate de Centrul de Informare şi Documentare privind NATO, în perioada octombrie 2008 – martie 2009, transmite Info-Prim Neo. Directorul centrului, Viorel Cibotaru, a declarat marţi, 12 mai, în cadrul ceremoniei de înmânare a diplomelor că seminarele au fost dedicate structurii Organizaţiei Antlanticului de Nord, modului de operare în diferite domenii. „Au fost simulate diverse situaţii pentru ca studenţii să înţeleagă cum funcţionează Alianţa Nord Atlantică, cum se iau deciziile. Astfel, fiecare student a jucat rolul unei ţări membre a NATO, dar şi a partenerilor. S-a vorbit şi despre modul în care NATO este privită în societăţile occidentale. Un rol deosebit l-au jucat programele de cooperare a R. Moldova cu NATO, în mod special „Parteneriatul pentru Pace” şi „Planul individual R. Moldova-NATO”, a spus Viorel Cibotaru. „Studenţii au luat cunoştinţă cu unele modalităţi de asigurare a securităţii internaţionale, fapt ce-i va ajuta să înţeleagă cum sunt aplicate lucrurile în practică în ceea ce priveşte securitatea şi chiar poate să-şi găsească un loc de muncă în viitor”, a spus Petr Lunak, reprezentantul NATO de la Bruxelles. Potrivit acestuia, studenţii au reuşit să-şi extindă cunoştinţele în ceea ce priveşte activitatea NATO. Pentru viitor aceşti studenţi vor fi implicaţi la diverse şcoli de vară în domeniu, care se vor desfăşura în alte ţări. „Am aflat cum funcţionează NATO, care sunt principiile de bază, ideile scopurile. Am înţeles pentru ce a fost menită NATO iniţial, cum s-a mai transformat ulterior şi cum contribuie la stabilizarea situaţiei acolo unde este necesar”, a menţionat Adrian Gavriliţă, unul dintre studenţi. Potrivit organizatorilor, în toamna anului 2009 va demarat un alt concurs pentru o nouă rundă de seminare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.