Ion Lazarenco Tiron, înotător de ape deschise, care a reușit să traverseze din prima încercare cele șapte strâmtori, numite și provocări ale Oceanului, a parcurs înotând 30 de kilometri pe râul Nistru pentru a promova mesajul păcii și drepturile copilului. Activitatea a fost organizată în satul Molovata din raionul Dubăsari cu ocazia aniversării a 30-cea a Convenției cu privire la drepturile copilului, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă remis de UNICEF Moldova se menționează că traseul a început la ora 06.00 dimineața în apropierea satului Jora de Mijloc din raionul Orhei și a durat peste opt ore. Înotătorul, a cărui securitate pe traseu a fost asigurată cu suportul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, a ajuns la destinație în satul Molovata în jur ce ora 14.30. Acolo a fost întâmpinat de peste o sută de copii, care au aplaudat performanța înotătorului și au interpretat piesa „Imagine” de John Lennon.
„Pentru continuitatea noastră noi trebuie să înțelegem că avem nevoie de pace”, a spus Ion Lazarenco Tiron la finele traseului de înot. Fiind întrebat dacă va abandona vreodată înotul în ape deschise, Ion Lazarenco a spus că o să continue toată viața sa. Înotătorul a mai spus că „pacea începe de la noi, pentru că noi suntem datori acestui pământ”.
„Muzica și sportul pot ajuta la oprirea intoleranței și urii, astfel încât toți copiii să se simtă în siguranță – acasă, în școală și în comunitate. Și nu există o cale mai bună de a construi un viitor decât prin copii, deoarece aceștia sunt liderii și factorii de decizie de mâine,” a spus Desiree Jongsma, reprezentantă de țară UNICEF.
Convenția ONU a fost adoptată pe 20 noiembrie 1989. Republica Moldova a aderat la aceasta în 1993, după ratificare în Parlament. Acest lucru înseamnă că autoritățile naționale, locale și societatea civilă trebuie să depună eforturi comune pentru ca drepturile tuturor copiilor din Moldova să fie respectate. Este vorba despre accesul la educație, sănătate, dreptul la familie și un mediu fără violență, supraviețuire, precum și dreptul la opinie și liberă exprimare.
Ion Lazarenco Tiron este printre puținii oameni de pe glob, care a reuși să traverseze înot din prima încercare cele șapte strâmtori, numite și provocări ale Oceanului: Canalul Mânecii, Strâmtoarea Gibraltar, Canalul de Nord, Canalul Catalina, Canalul Molokai, Canalul Tsugaru și Strâmtoarea Cook. A fost declarat Omul Anului 2018 de către Asociația Mondială a Înotătorilor de Ape Deschise. La începutul anului curent a fost declarat candidat oficial al Republicii Moldova la Premiul Nobel pentru Pace.