Parlamentul găzduiește o expoziție tematică dedicată aniversării a 30-a de la adoptarea Constituției Republicii Moldova. Expoziția conține peste 150 de publicații selectate din colecțiile Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova și din arhiva legislativului, transmite IPN.
Printre documentele expuse se regăsește Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, cu ultimele modificări și completări, culegeri de hotărâri și decizii ale Curții Constituționale, hotărâri privind interpretarea Constituției.
De asemenea, este expusă o ediție protocolară specială a Constituției Republicii Moldova, oferită instituției legislative de președintele Curții Constituționale. Expoziția conține și o serie de lucrări semnate de foști judecători ai Curții Constituționale, profesori universitari, experți în drept constituțional.
Ziua Constituției Republicii Moldova este marcată anual pe data de 29 iulie. Legea supremă a fost adoptată pe 29 iulie 1994 și a intrat în vigoare pe 27 august 1994.
Expoziția „Constituția Republicii Moldova – 30 de ani de la adoptare” este organizată în colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Aceasta va fi deschisă vizitatorilor Parlamentului până pe 2 august.