Bărbatul, care în octombrie 2015 a violat şi a omorât o tânără în oraşul Leova, iar în decembrie a fost reţinut după ce a încercat să violeze o altă minoră, a fost condamnat la 30 de ani de detenţie, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Generale, în octombrie 2015, agresorul a violat, după care a strangulat o tânără, lăsând corpul neînsufleţit al victimei într-o pădure din apropierea oraşului Leova. Peste câteva luni, inculpatul a fost reţinut îndată după ce a încercat să violeze o altă minoră.
Fiind audiat de către procurori, inculpatul, care anterior a mai fost în conflict cu legea, şi-a recunoscut fapta. Pentru comiterea infracţiunilor încriminate, învinuitul a fost condamnat la 30 ani închisoare în penitenciar de tip închis.
Sentinţa este cu drept de atac.