3 persoane s-au înecat, printre aceştia şi un minor

3 cazuri de înec au fost înregistrate în ultimele două zile. În primele două sunt  bărbaţi, iar în al treilea un minor de 14 ani, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, unul dintre bărbaţi, de 60 de ani, şi-a pierdut viaţa în iazul din localitatea Ţâpleşti, raionul Sângerei. Cel de-al doilea, de 31 de ani, în iazul din satul Zahareuca, raionul Teleneşti. Bărbaţii au mers la adâncime pentru a înota. Peste ceva timp, cei de la mal nu i-au mai observat. După câteva ore de căutări, corpurile neînsufleţite au fost scoase din apă de către săteni.

Al treilea caz de înec s-a întâmplat în satul Fetiţa, raionul Cimişlia. Un băiat de 14 ani a venit cu prietenii la lac. La un moment dat băiatul a dat semne de panică. Cei care îl însoţeau au încercat să-l salveze, dar nu au apucat. Corpul neînsufleţit a fost scos de către scafandrierii Detaşamentului căutare-salvare numărul 1.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează cetăţenii să fie prudenţi pentru a evita cazurile de înec. Nu este recomandat scăldatul pe timp de noapte. Trebuie să rămână la apă mică cei care nu pot înota. De la începutul sezonului estival, au fost înregistrate 15 cazuri de înec, printre care şi 3 minori.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.