29 de tineri moldoveni care îşi fac studiile peste hotare au fost premiaţi în cadrul Galei Studenţilor Originari din Republica Moldova. Premierea a fost organizată de către Biroul pentru Relaţii cu Diaspora şi Asociaţia Studenţilor Moldoveni din Franţa „Jeunes Moldaves”, transmite IPN.
Premiul Special al prim-ministrului în exerciţiu, Iurie Leancă, l-a primit un tânăr moldovean, Mircea Ene, care îşi face studiile de masterat în arhitectură la Harvard, SUA. Iurie Leancă a menţionat că şi-a făcut studiile în străinătate, a lucrat şi în străinătate, dar a revenit acasă şi nu regretă. „Îmi doresc din tot sufletul să reveniţi acasă, dar până atunci, sunteţi bineveniţi să contribuiţi la dezvoltarea ţării de unde vă aflaţi”, a spus premierul.
Iurie Leancă a menţionat că a fost impresionat de CV-ul şi de scrisoarea de motivare a studentului. „În scrisoarea sa de motivare, Mircea zice că arhitectura reprezintă manifestaţia fizică a unei ţări din punct de vedere economic şi cultural. Şi la urmă a zis că, prin arhitectură, avem şansa să schimbăm societatea, iar noi tot căutam soluţii cum să schimbăm societatea din Republica Moldova. Mircea a dat un răspuns”, a spus premierul în exerciţiu.
Pentru lucrarea de final, Iurie Leancă, i-a propus şi o temă: „Cum nu trebuie să arate arhitectura unei capitale şi a unei ţări moderne”. „I-aş propune lui Mircea poziţia de arhitect-şef al Moldovei, dar până atunci îl invităm de pe acum să se gândească la un plan de dezvoltare generală a Chişinăului, cu o abordare de sistem”, a mai adăugat prim-ministrul în exerciţiu, care a convenit să se întâlnească cu aceşti tineri la începutul anului viitor pentru un schimb de idei şi eventuale proiecte.
În total, la acest concurs şi-au depus dosarele 147 de studenţi şi absolvenţi din 26 de ţări. Concursul are ca scop de a face cunoscute în Republica Moldova rezultatele academice excepţionale ale studenţilor moldoveni din străinătate.