În jur de 28 de mii de beneficiari de plăţi sociale au scris cerere pentru a-şi schimba prestatorul, alegând între una din cele 7 instituţii bancare cu care Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) are încheiate contracte. Maria Bortă, preşedintele CNAS, a comunicat, într-o conferinţă de presă, că procedura este simplă: persoana se prezintă cu buletinul la instituţia aleasă, depune cerere, iar prestatorul deja transmite cererea către CNAS.
Cele 7 bănci cu care CNAS are încheiate contracte sunt: Moldova-Agroindbank, Moldinconbank, Victoriabank, FinComBank, Eximbank, Energbank şi EuroCreditBank. Acestea se obligă să elibereze gratuit beneficiarelor cardul pe care vor fi transferate alocaţiile, fără să fie percepute careva taxe de întreţinere, transmite IPN.
Transferul de la un prestator la altul poate dura până la o lună. Beneficiarii care au depus cererea de transfer în luna curentă vor primi banii în luna următoare, pentru două luni. Beneficiarii care nu au depus cerere de schimbare a prestatorului, de la 1 septembrie îşi vor putea ridica banii la Poşta Moldovei, păstrându-şi dreptul de a-şi schimba prestatorul oricând vor dori. Orarul de plată a prestaţiilor sociale rămâne acelaşi ca şi până acum. În cazul beneficiarilor deserviţi de Poşta Moldovei banii vor fi ridicaţi de la oficiul din localitatea în care beneficiarul îşi are viza de reşedinţă.
Banii care nu au fost ridicaţi de la Banca de Economii, care este în proces de lichidare, vor fi întorşi către CNAS şi vor putea fi ridicaţi oricând de beneficiari de la prestatorul nou ales sau de la Posta Moldovei dacă nu vor scrie cerere de schimbare a prestatorului. Este vorba inclusiv de sumele adunate timp de mai multe luni, care nu au fost ridicate de pe card fie pentru că beneficiarii au lipsit din ţară sau pe oricare alt motiv.
Potrivit datelor CNAS, în ţară sunt circa 1 milion de beneficiari de plăţi sociale. Până acum, aproape 700 de mii dintre aceştia au fost deserviţi de Poşta Moldovei.