27% din electoratul moldovenesc s-a prezentat la vot până la ora 12.45
Până la miezul zilei 27% dintre cei peste 2,5 milioane de alegători din toată ţara s-au prezentat la vot. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt din partea de nord a ţării.
În raionul Basarabeasca aproape 40% dintre moldoveni au votat deja, aceştia fiind cei mai activi. Alte raioane în care rata participării la vot este înaltă sunt: Taraclia, Briceni, Râşcani, Dubăsari, Foreşti, Glodeni, Ştefan Vodă, Ocniţa, Şoldăneşti, Donduşeni, unde rata de participare constituie în medie peste 35% dintre alegători, transmite Info-Prim Neo.
Tradiţional, alegătorii din capitală şi cei din municipiul Bălţi rămân a fi mai pasivi. În Chişinău au votat 20,95%, adică peste 128 mii dintre cei 600 de mii de cetăţeni cu drept de vot, iar în Bălţi rata de participare constituie puţin peste 19%.
La Ialoveni, Făleşti, Cantemir, Călăraşi au venit între 18 şi 27% dintre votanţi.
Comisia Electorală Centrală (CEC) va face publice următoarele date despre participarea la vot în jur de ora 15.45.
La alegerile din 2005, până la miezul zilei (11.45), participarea la vot a fost de 7,32%.