O fabrică de producere a cablajelor auto din subzona Orhei a Zonei Economice Libere (ZEL) Bălți a fost deschisă luni, 30 octombrie. Noua hală de producție, cu o suprafață de peste 27 mii metri pătrați, este o investiție de 30 milioane de euro a companiei japoneze Sumitomo Electric Bordnetze GmbH (SEBN). Deschiderea fabrici va permite crearea a 2500 de locuri noi de muncă. La ceremonia de inaugurare a participat şi premierul Pavel Filip.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, citat de IPN, Pavel Filip a mulțumit celor care au acordat asistență în realizarea proiectului investițional, menționând importanța acestuia pentru dezvoltarea industriei moldovenești. „Cel mai important este că 2500 de oameni vor avea posibilitatea să lucreze aici, acasă, în Republica Moldova și să nu fie în situația de a pleca peste hotarele țării pentru a-și găsi un loc de muncă, astfel încât să-și întrețină familia”, a declarat Pavel Filip.
Pavel Filip a accentuat că sporirea investițiilor și, respectiv, creșterea contribuțiilor la bugetul de stat oferă posibilitatea de a creşte pensiile, salariile și investițiile sociale. De asemenea, Pavel Filip a apreciat proiectul de educație vocațională promovat de compania Sumitomo în colaborare cu școala profesională din Orhei, care va contribui la pregătirea specialiștilor pentru întreprindere.
Reprezentanții companiei au menţionat că fabrica din Orhei este o componentă importantă în îmbunătățirea calității producției, iar compania va contribui în continuare la dezvoltarea socială și economică a Republicii Moldova.
Sumitomo Electric Bordnetze are în prezent 33 mii de persoane angajaţi în 36 de locaţii din 15 țări. În Republica Moldova compania și-a extins activitatea în 2015.