În jur de 250 de copaci de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală urmează a fi defrișați începând cu această săptămână, transmite IPN.
Eliferie Haruța, directorul Asociației de gospodărire a spațiilor verzi, a declarat la ședința operativă de la Primărie că este vorba despre copaci cu scorburi, uscați și bolnavi. Dacă se va reuși în această primăvară, în funcție de temperaturi, vor fi plantați copaci de talie înaltă. Iar dacă nu, plantarea va fi amânată pentru toamnă.
Șeful Direcției transport public, Igor Gamreţki, a declarat că tot săptămâna aceasta încep lucrările ce țin de partea electrică și pavaj pe bulevard. Lucrările vor fi efectuate pe tronsonul cuprins între străzile Ciuflea și I. Creangă. În mare parte, lucrările la rețelele electrice vor fi executate pe timp de noapte, cu excepția celor subterane, care vor fi executate ziua. În acest sens, vor fi închise anumite porțiuni pe bulevard, iar populația urmează să fie anunțată din timp. Totodată, urmează a fi amenajate pistele pentru bicicliști, dar și pavaj tactil pentru nevăzători etc.
Reparația bulevardului se desfășoară în cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a șase străzi principale din zona centrală a Chișinăului. Valoarea totală a proiectului este de 22 de milioane de euro.