În ultima săptămână a lunii decembrie și în primele două zile ale anului curent, în țară au fost înregistrate 25 de focare de gripă aviară. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă populația să țină păsările în interiorul curților, iar dacă observă semne clinice ale bolii, să anunțe imediat personalul veterinar, transmite IPN.
Potrivit ANSA, 15 focare de influență aviară înalt patogenă (H5N1) s-au înregistrat la fauna sălbatică, iar celelalte – la păsările din exploatațiile non-profesionale. Ca urmare, a fost întrunită în regim de urgență Comisia Antipiezootică Excepțională care a aprobat un Plan de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului de influență aviară. Astfel, au fost instituite zone de protecție de 3 kilometri și zone de supraveghere de 10 kilometri.
Pe 22 decembrie, Comisia pentru Situații Excepționale Chișinău a instituit în municipiu situație excepțională în legătură cu depistarea de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor A unor focare de gripă aviară.
Printre cerințele impuse de autorități în perioada de situație excepțională se numără interzicerea accesului păsărilor din gospodăriile oamenilor pe imașuri, lacuri, râuri etc., precum și sporirea măsurilor de combatere a comerțului stradal ilicit cu produse alimentare sau animale vii care pot potența riscul infectării. În perioada excepțională sunt interzise expozițiile, târgurile cu vânzare a animalelor vii (păsări, inclusiv cele decorative).
Totodată, specialiștii ANSA atenționează că gripa aviară este o infecție înalt contagioasă, care se poate transmite și la om. De aceea sunt importante și anumite măsuri de prevenire a bolii, cum ar fi respectarea normele de igienă veterinară în adăposturile păsărilor și ale animalelor domestice, dar și respectarea igienei personale etc.