Constituția Republicii Moldova marchează la 29 iulie douăzeci și cinci de ani de la adoptare. Evenimentul a fost marcat, astăzi, printr-o ceremonie la care au participat actualul și trei dintre foștii președinți ai țării (Mircea Snegur, Petru Lucinschi și Vladimir Voronin), clasa politică și corpul diplomatic, transmite IPN.
Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a declarat că, odată cu adoptarea Constituției, s-a încheiat o etapă de ajustare din mers a legislației vechi la realitățile noi, care tindeau spre democrație și libertate. „Instituțiile proclamate ale statului de drept și sistemul de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale pot rămâne simple declarații dacă nu este stabilit un mecanism real de asigurare a supremației Constituției și a actelor normative în genere”, a remarcat fostul președinte.
Victor Pușcaș, ex-președinte al Curții Constituționale, a spus că la pregătirea Constituției au fost studiate textele constituțiilor a circa 60 de state, precum și cele mai importante acte internaționale în domeniul drepturilor și libertăților omului. „Când vorbim despre recepționarea în masă a constituționalismului, se creează opinia că în Republica Moldova constituționalismul a fost adoptat, nu și însușit. Ca rezultat, nu este primit în deplină măsură nici de clasa politică, nici de societate”, a spus Victor Pușcaș.
În discursul său, președintele Igor Dodon și-a exprimat recunoștința față de cei 83 de deputați care au votat legea supremă. În 25 de ani de la adoptarea Constituției, în pofida dificultăților, Republica Moldova s-a afirmat ca un stat independent pe arena internațională. „Sunt convins că problemele cu care actualmente ne confruntăm pot fi soluționate dacă în capul mesei vor sta principiile și prevederile Constituției țării, dacă buchea și spiritul legii supreme vor fi respectate întocmai de către toți, în special de clasa politică”, a declarat Igor Dodon. Șeful statului a invocat Articolul 2 din Constituție, care statuează că „nici o persoană... nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”. Igor Dodon a spus că articolul în cauză „vine ca a un avertisment dur pentru clasa politică”.
Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, s-a arătat convinsă că, după ani grei în care normele constituționale erau substituite cu „interese de clan”, procesul de democratizare va triumfa și statul Republica Moldova se va alinia la standardele internaționale de garantare a drepturilor și libertăților fundamentale. Președintele legislativului a chemat fiecare cetățean să lupte pentru respectarea normelor constituționale ori de câte ori va fi nevoie. „Forța noastră rezidă în faptul unității noastre, iar unitatea noastră este prescrisă și garantată în rândurile Constituției Republicii Moldova”, a menționat Zinaida Greceanîi.
„Demnitatea omului este valoare supremă, dreptatea este valoare supremă, libera dezvoltare a personalității este valoare supremă. Statul de drept și democrația sunt valori supreme. Când mă întrebați despre ce țară vorbesc? Vorbesc chiar prin cuvintele Constituției Republicii Moldova. Din primul articol. Ați văzut ca în Moldova să fie respectate aceste valori supreme? Nu. În foarte multe cazuri aceste valori supreme nu au fost respectate”, a declarat premierul Maia Sandu. Șefa cabinetului de miniștri a remarcat că fosta guvernare a încercat să transforme Constituția într-un document fără importantă și să calce în picioare dreptatea, demnitatea, statul de drept și democrația. „Constituția nu se poate apăra pe sine. Nu este a Curții Constituționale, a deputaților, judecătorilor sau a procurorilor . Constituția este a poporului și asigură că puterea este exercitată de reprezentanții poporului, în interesul poporului”, a conchis Maia Sandu.
Constituția Republicii Moldova a fost adoptată la 29 iulie 1994 și a intrat în vigoare la 27 august 1994.