24 de procurori sunt vizați în proceduri disciplinare după controalele de la PA și PCCOCS

În urma controalelor efectuate la Procuratura Anticorupție și la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Inspecția Procurorilor a inițiat 33 de proceduri disciplinare în privința a 24 de procurori. Despre aceasta a anunțat procurorul general, Alexandr Stoianoglo, marți, 19 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Alexandr Stoianoglo a declarat că procedurile disciplinare au fost inițiate pentru o serie de încălcări grave, așa ca rețineri, arestări, percheziționări, sechestre, interceptări și filări ilegale, precum și tergiversarea examinării dosarelor. De asemenea, este vorba despre hotărâri ilegale pe fond, reprezentarea defectuoasă a acuzării de stat în instanțele judecătorești, dar și neatacarea hotărârilor ilegale în instanțele de judecată.

Din numărul total al procedurilor disciplinare, 18 au fost deja transmise Colegiului de Disciplină și Etică din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor, restul continuând a fi examinate de inspectori. Întrebat dacă există hotărâri în cazul vreunei proceduri disciplinare, procurorul general a spus că procedura de tragere la răspundere disciplinară este de lungă durată, pentru că presupune mai multe etape, și poate ajunge și până la un an.

  • Alexandr Stoianoglo despre procedurile disciplinare
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.