24 de gospodării din localitățile Criva, Drepăcăuți și Lipcani au fost evacuate

Oamenii din 24 de gospodării din localitățile Criva, Drepcăuți și Lipcani, raionul Briceni au fost evacuați în legătură cu pericolul de inundații. Decizia ca persoanele din gospodăriile aflate în lunca râului Prut să părăsească locuințele a fost luată de Comisiile pentru situații excepționale în vederea evitării riscurilor, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost evacuate zece gospodării din localitatea Criva, nouă locuințe din satul Drepcăuți și cinci gospodării din Lipcani. În total 44 de persoane s-au adăpostit la rude pentru a nu fi expuse pericolului.

În zonele de risc sunt instituite posturi fixe, care monitorizează situația și raportează nivelul de creștere a apei pe segmentele de observare. Puncte de monitorizare au fost amplasate în orașul Lipcani, dar și satele Drepcăuți și Criva.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis avetizare cod portocaliu în legătură cu precipitațiile foarte puternice, prognozate în cursul superior a bazinului hidrografic al râului Prut (Ucraina). Hidrologii avertizează că în perioada 23-29 iunie, va crește nivelul apei pe sectorul Criva-Costeşti-Stânca cu circa doi metri. Totodată, în legătură cu decizia subcomisiei de exploatare a Nodului Hidrotehnic Costești –Stânca de a mări volumul deversării apei din Lacul de Acumulare Costeşti-Stânca (râul Prut) până la 510 m3/s, Centrul Hidrologic avertizează referitor la creşterea nivelului apei pe sectorul Costeşti-Stânca -Cantemir cu 2,5-3,5 metri, precum și pe sectorul Cantemir-Brânza cu unu-doi metri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.