23 de copii au ajuns la spital cu hepatita A

23 de copii din satul Drăguşeni, raionul Străşeni, au ajuns la spital infectaţi cu hepatită virală A. Copiii au între 2 şi 14 ani. Asistenta medicală a Centrului de Sănătate, Silvia Botnaru, a declarat pentru IPN că toţi copiii s-ar fi infectat după ce au consumat apă din fântână, care a fost contaminată de animale. În localitate oamenii cresc foarte mult oi, iar copiii care au ajuns la spital locuiesc aproape de şes, unde pasc oile.

Primele cazuri de infecţie au fost semnalate pe 9 iulie. Până acum, au fost dezinfectate cu clorură de var majoritatea fântânilor, în sat fiind 45 de fântâni. Medicii au recomandat oamenilor să fiarbă apa înainte de consum şi să se spele cât mai frecvent pe mâini cu săpun.

Potrivit unui comunicat de presă al Centrului de Sănătate Publică, în Republica Moldova a crescut numărul de cazuri de hepatită virala A. În perioada ianuarie – iunie, au fost înregistrate 29 cazuri de hepatită virală A, de 3 ori mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Hepatita A este o maladie virală acută şi poate fi contractată de persoane de orice vârstă. Preponderent se înregistrează printre copiii de vârstă preşcolară, mai rar se atestă la adolescenţi şi la persoanele adulte. Predominant, mecanismul de transmitere a hepatitei A este fecal-oral, în mod direct prin intermediul mâinilor murdare sau indirect prin intermediul diferitor obiecte din mediul ambiant.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.