22 de cazuri noi de COVID-19

Alte 22 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate pe parcursul zilei de astăzi, 27 martie. Dintre acestea, patru sunt de import și 18 cu transmitere locală. Informațiile au fost prezentate de ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, transmite IPN.

Potrivit ministrei, astăzi au fost confirmate la COVID-19 încă patru cadre medicale de la Spitalul Clinic Republican. Bilanțul total al lucrătorilor infectați în respectiva instituție se ridică la opt persoane.

În cazul a 45 de personae au fost făcute teste repetate pentru a vedea dacă virusul se mai află în organismul acestora. 18 teste s-au dovedit a fi negative. Săptămâna viitoare acestor pacienți li se va mai face un test și, dacă va fi negativ, persoanele vor fi externate. În cazul a nouă perosane, al doilea test este negativ și acetsea vor fi externate azi sau mâine.

Potrivit premierului Ion Chicu, în statistica de astăzi se regăsește și un slujitor al Bisericii „Sf. Arhangheli Mihail” din Chișinău. În context, premierul a făcut un îndemn către credincioși să nu meargă în aceste zile la biserici. Angajații Ministerului Afacerilor Interne au indicația să nu permită desfășurarea slujbelor cu participarea credincioșilor.

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID-19 în Republica Moldova ajunge la 199. Dintre acestea, două au decedat. Altele două sunt considerate tratate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE