2009 a fost declarat „An al sărbătoririi a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc”
2009 a fost declarat prin decret prezidenţial „An al sărbătoririi a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc”.
„În legătură cu împlinirea, în anul 2009, a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc independent, reieşind din necesitatea cultivării spiritului patriotic şi întăririi statalităţii Republicii Moldova, în temeiul art. 94 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova, Preşedintele Republicii Moldova a semnat un decret, prin care anul 2009 se declară drept An al sărbătoririi a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc”, se menţionează într-un comunicat al Serviciului de presă al Preşedintelui.
Decretul prevede constituirea Comisiei de Stat pentru desfăşurarea acţiunilor consacrate sărbătoririi evenimentului. Din componenţa Comisiei fac parte preşedintele Vladimir Voronin (preşedinte al Comisiei), primul ministru Vasile Tarlev şi preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca (vicepreşedinţi ai Comisiei).
Membri ai comisiei au fost desemnaţi ex-preşedinţii Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, spicherul Marian Lupu, preşedintele comisiei parlamentare pentru cultură Victor Stepaniuc, deputatul Ivan Calin, ministrul Culturii şi Turismului Artur Cozma, ministrul Educaţiei şi Tineretului Victor Ţvircun, consilierul prezidenţial în probleme de politică internă Marc Tkaciuk, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, rectorul Academiei de Administrare Publică, Alexandru Roman, director al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Valentin Dergaciov, preşedintele Companiei „Teleradio-Moldova”, Valentin Todercan, academicienii Ion Druţă şi Constantin Popovici, primadona Maria Bieşu şi redactorul Revistei „Moldova”, Boris Marian.
Comisia de Stat va elabora şi aproba un plan de acţiuni consacrate sărbătoririi a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc, prevede decretul prezidenţial.