2008 poate fi apreciat drept anul instaurării depline a dictaturii în Republica Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu

[ - Cum apreciaţi anul politic 2008 pentru RM şi ce pronosticuri faceţi pentru 2009?] - Anul politic 2008 este ultimul al guvernării comuniste. A fost un an în care comuniştii au comis foarte multe ilegalităţi. În primul rând, trebuie spus că cea mai mare crimă a comuniştilor este sărăcirea fără precedent la care au supus întreaga populaţie, ceea ce a condus la fuga în masă a cetăţenilor peste hotare, în căutarea unei bucăţi de pâine. Pe de altă parte, gruparea comunistă a lui Vladimir Voronin a înstrăinat părţi din patrimoniul statului prin privatizări frauduloase, bunuri de miliarde de lei fiind vândute la preţuri de nimic unor firme obscure în spatele cărora cred că tot comuniştii stau. Ultimul exemplu este hotelul „Codru” din centrul capitalei, vândut unei firme anonime din Cipru la un preţ de 10 ori mai mic decât preţul de piaţă. Este un jaf din avutul nostru şi asta în situaţia când cetăţenii RM primesc cele mai mici pensii şi salarii din Europa. Sub aspect politic, anul 2008 poate fi apreciat drept anul instaurării depline a dictaturii în R. Moldova, în condiţiile în care instituţiile statului au fost aservite intereselor puterii. Justiţia şi-a pierdut definitiv independenţa, iar organele de menţinere a ordinii publice, structurile de forţă, serviciile speciale etc. au fost folosite pentru distrugerea opoziţiei politice. A fost un an teribil din punct de vedere al dezinformării şi intoxicării opiniei publice, al denigrării oponenţilor politici, practicate atât de media publică monopolizată de comunişti, cât şi de canalele media obediente lor. Toate aceste acţiuni însă, cred, nu au reuşit decât să-i facă de râs pe cei de la guvernare. Ştirile despre abuzurile poliţiei în timpul desfăşurării de către PL a Caravanei „Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul RM” , despre „arestarea” bradului, măgarului şi porcului, a maşinii Primăriei cu cadouri pentru copiii orfani din Străşeni, dar şi a maşinii cu scena pentru concertul de Crăciun organizat de Primărie, au făcut înconjurul lumii, au tulburat Europa, făcând-o să se întrebe ce fel de guvernare are statul vecin de la frontiera sa de est, respectiv RM? Un capitol aparte din istoria acestui an este lupta absurdă şi înverşunată pe care Preşedinţia, Guvernul RM au dus-o împotriva Primăriei şi primarului general al municipiului Chişinău, vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă. Din punctul meu de vedere, comuniştii au pierdut şi lupta împotriva partidelor de opoziţie, şi pe aceea pe care au dus-o împotriva PL şi a primarului general. Oamenii au înţeles că PL doreşte binele, doreşte libertăţi democratice şi stat de drept, doreşte economie liberă şi bunăstare pentru toţi cetăţenii, doreşte realizarea unei gestionări corecte a banului public de către primarul general şi pledează pentru retragerea armatei ruse, piedica principală în calea aderării RM la UE. Pentru noi, ca partid, anul 2008 a fost foarte important: toate sondajele de la sfârşit de an au arătat că PL a devenit forţa şi adversarul principal al guvernării comuniste, că majoritatea oamenilor îşi leagă speranţele de schimbare de partidul nostru. Le mulţumim pentru încredere şi îi asigurăm că vom face tot ce ne stă în puteri pentru a le confirma aşteptările. Am convingerea că, în 2009, PCRM, aşa cum a pierdut alegerile locale din 2007, va pierde şi alegerile parlamentare. Schimbarea mult aşteptată se va produce. La guvernare vor veni partidele de orientare democratică, pro-europene, care vor răspunde aşteptărilor cetăţenilor, vor face dreptate celor mulţi, vor trage la răspundere pe cei vinovaţi de ilegalităţi şi abuzuri, vor bune temeliile viitoarei bunăstări, vor imprima un curs ireversibil R. Moldova către UE. [ - 2008 încheie cel de-al doilea mandat de guvernare al Partidului Comuniştilor şi două mandate consecutive ale preşedintelui Vladimir Voronin. Ce trăsături distinctive au marcat, în opinia Dvs., această perioadă?] - În această perioadă, R. Moldova a devenit cel mai sărac stat din Europa. Scumpetea vieţii a crescut foarte mult, în timp ce salariile şi pensiile nu ating măcar valoarea coşului minim de consum. Nu s-a făcut nimic pentru a apropia R. Moldova de UE, relaţiile cu România s-au înrăutăţit şi mai mult. Deşi, conform Constituţiei R. Moldova este un stat parlamentar, toată puterea a fost concentrată în mâinile preşedintelui Vladimir Voronin, lichidându-se astfel orice separaţie a puterilor în stat. Comuniştii nu au făcut nimic pentru rezolvarea conflictului transnistrean, deşi aceasta a fost principala lor promisiune electorală. În aceşti ani RM a cunoscut o degradare fără precedent în toate domeniile sociale vitale – protecţia socială, sănătatea publică, învăţământul, agricultura, infrastructura etc. [ - Pe ce mizaţi în alegerile parlamentare din primăvara anului 2009 şi care ar fi efectele acestora asupra Republicii Moldova?] - PL munceşte în teritoriu, astfel ca la alegerile parlamentare din 2009 să-i depăşim pe comunişti şi pentru a nu admite ca voturile partidelor care nu vor trece pragul electoral să fie transferate PCRM-ului, după cum s-a întâmplat la alegerile anterioare, când comuniştii au primit zeci de mandate la redistribuire. Acesta este crezul nostru: PL poate să-i bată pe comunişti în alegeri. Miza acestor alegeri este însuşi viitorul nostru, al R. Moldova. Comunismul înseamnă sărăcie şi mizerie de când a venit pe meleagul nostru, din 1940. Cred că oamenii au înţeles acest lucru şi în 2009 vor face o alegere înţeleaptă, o alegere pentru viitorul R. Moldova alături de popoarele civilizate, libere şi prospere ale UE.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.