Fostul director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale a fost reținut într-un dosar în care figurează o mită de 200 de mii de euro. Banii i-ar fi primit pentru a aranja un contract de societate civilă, prin care, un teren public urma să intre în posesia unui agent economic. Potrivit Centrului Național Anticorupție, infracțiunea a fost comisă în 2015, în perioada în care bănuitul conducea Centrul, iar dosarul a fost inițiat în 2021, în baza denunțului depus de agentul economic, transmite IPN.
Potrivit anchetei, fostul șef al CSPLN i-ar fi promis directorului unui SRL din capitală să-i dea în folosință un teren din strada Decebal, 72/2, ce aparținea Centrului pentru Pregătirea Loturilor Naționale și Ministerului Sportului. Ulterior, acesta urma să poată fi trecut din proprietate publică în privată. Pentru a perfecta actele necesare, șeful Centrului i-ar fi cerut 200 de mii de euro, bani pe care i-ar fi primit de la denunțător chiar în biroul său de serviciu. Deși legislația stipulează expres că terenurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate, funcționarul ar fi consimțit să încheie acest contract și să-l ajute pe agentul economic să intre în posesia lotului.
În baza materialelor acumulate, ofițerii CNA și procurorii au dispus desfășurarea mai multor acțiuni de urmărire penală și de investigație, iar în această dimineață au descins cu percheziții la domiciliul fostului șef al Centrului sportiv. Acesta a fost recunoscut ca bănuit și reținut pentru 72 de ore.
Acesta va fi cercetat pentru coruperea pasivă și riscă până la 15 ani de pușcărie.