19 copii au fost arestaţi şi 10 sunt dispăruţi în urma evenimentelor tensionate de la Chişinău, avocat parlamentar

În arestul poliţiei au ajuns 19 copii care au participat la manifestaţiile de pe 7 aprilie. Rudele, colegii şi prietenii au sesizat avocatul pentru drepturile copiilor privind soarta a încă 10 copii, despre care cred că au fost reţinuţi de poliţie. 3 copii sunt deţinuţi la Penitenciarul Nr. 13, iar 1 – la Comisariatul General de Poliţie al municipiului Chişinău. Restul copiilor sunt în arest la domiciliu, a declarat pentru Info-Prim Neo, Tamara Plămădeală, avocat parlamentar. „Am solicitat un răspus mai rapid, dar e bine că a venit şi astăzi”, a spus Tamara Plămădeală. Răspunsul Ministerului Afacerilor Interne la sesizarea avocatului pentru drepturile copiilor, vine cu o întârziere de trei zile, sesizarea fiind depusă vineri dimineaţa. Reprezentanţi ai avocatului parlamentar sunt plecaţi la locurile de detenţie pentru a vedea care este situaţia minorilor şi pentru a observa ce drepturi le-au fost încălcate. Momentan, în afară de răspunsul MAI, Tamara Plămădeală nu deţine niciun fel de informaţii privind minorii arestaţi. „Nu cunoaştem ce se întâmplă în interior. O să mergem astăzi şi o să vedem ce se întâmplă cu copiii”, a spus avocatul copiilor. „Trebuie să ştii cum să reacţionezi. Pot să-ţi de-a în cap dintr-o parte şi din alta. Eu vreau să acţionez conform legii. Mai mult nu vreau nimic” , a mai spus Tamara Plămădeală. În conformitate cu legislaţia în vigoare, poliţia, în termen de trei ore de la arestarea minorilor, trebuie să sesizeze părinţii, să le acorde un avocat din oficiu şi să întocmească un raport privind acuzaţiile pe care le aduc copiilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.