Astăzi, 18 martie, este marcată Ziua mondială a reciclării deșeurilor electrice și electronice, un prilej de a atrage atenția asupra importanței gestionării corecte a echipamentelor uzate. Experții în domeniu avertizează milioane de dispozitive ajung anual la gunoi, poluând solul și apa cu substanțe periculoase, iar reciclarea devine o soluție necesară pentru protejarea mediului, transmite IPN.
În Moldova, Programul Ecovoucher sprijină acest proces, oferind posibilitatea de a înlocui electrocasnicele vechi cu altele noi, eficiente energetic. De la lansarea actualei sesiuni, pe 26 februarie, au fost colectate deja peste 3300 de echipamente uzate, cu obiectivul de a ajunge la 32 000 de unități reciclate.
Pentru a verifica modul în care sunt gestionate aceste deșeuri, reprezentanții Centrului Național pentru Energie Durabilă au efectuat recent vizite la EcoSave, Ultraservice și MoldRec, companii autorizate să proceseze echipamentele vechi.
Programul Ecovoucher este finanțat de Norvegia, implementat de CNED și Ministerul Energiei, în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile în Republica Moldova” (E4M), susținut de Uniunea Europeană, Germania, Norvegia și Danemarca.
Autoritățile și partenerii proiectului subliniază importanța gestionării responsabile a deșeurilor electronice, explicînd că reciclarea nu este doar o alegere, ci o necesitate pentru un mediu curat și sănătos.