Peste 200 de mii de locuitori din Republica Moldova vor beneficia de infrastructură îmbunătățită în domeniul aprovizionării cu apă și a energiei, ca urmare a 18 inițiative care vor fi sprijinite de Uniunea Europeană până în anul 2020. Bugetul total se ridică la 43 de milioane de euro, transmite IPN.
Ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Liviu Volconovici, a spus joi, 15 februarie, la semnarea memorandumului de înțelegere pentru implementarea proiectului, că este un ajutor important atât pentru Guvernul Republicii Moldova, cât și pentru autoritățile publice locale.
Peter Michalko, ambasadorul UE în Moldova, a remarcat că este un proiect care vine să amelioreze calitatea vieții cetățenilor. Uniunea Europeană are toleranța zero față de corupție și toate achizițiile din cadrul proiectului vor fi realizate conform practicilor europene și vor fi strict monitorizate.
Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Julia Monar, a menționat că respectiva cooperare este un semnal de încredere față de organele implementatoare. Șefa misiunii diplomatice și-a exprimat speranța că toate acțiunile în cadrul proiectului vor avea loc transparent și onest, așa încât beneficiarii finali, cetățenii, să simtă cu adevărat o îmbunătățire a calității vieții. Ea a îndemnat autoritățile locale să-și elaboreze strategii de colaborare și să fie gata pentru dezvoltare.
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a spus că prin acest tip de proiecte pot fi cel mai bine conștientizate avantajele apropierii ireversibile a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. „România a sprijinit constant proiecte de dezvoltare regională și este dispusă să ofere în continuare experiență în sector. Vă asigur că România a fost și va rămâne în continuare un partener serios și un susținător ferm al parcursului european al Republicii Moldova”, a menționat Daniel Ioniță.
Proiectul urmează a fi realizat în două etape. La prima etapă, se vor aloca 3,5 milioane euro pentru elaborarea documentației tehnice și a caietelor de sarcini pentru cele 18 inițiative. Cea de-a doua etapă, implementatoarea propriu-zisă, va începe în 2019.