Rosselkhoznadzor-ul rusesc a dat publicităţii lista firmelor moldoveneşti care au liber să exporte în Federaţia Rusia produse de origine vegetală. Pe listă sunt 175 de firme. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat pentru Info-Prim Neo că începând cu anul acesta a fost introdusă o modalitate nouă de selectare a companiilor care vor să exporte legume şi fructe în Federaţia Rusă. Astfel, companiile care au fost acceptate de către ministerul de profil de la Chişinău au fost propuse spre aprobare şi autorităţilor ruse. „Preşedinţii asociaţiilor de exportatori prezintă lista companiilor de care sunt ei responsabili, ca mai apoi, dacă ceva nu merge bine, tot preşedinţii să le excludă din listă, dar nu ministerul să facă aceasta”, a comunicat Vasile Bumacov. Ministrul a precizat că în Moldova sunt 6 asociaţii de exportatori şi fiecăruia i s-a permis să prezinte o listă de 15 companii. „Mai apoi am comparat lista cu cea din anul trecut şi am exclus firmele care au exportat mai puţin de 500 de mii de tone. Nu ministerul a luat această decizie, ci s-a decis la şedinţa cu preşedinţii de asociaţii şi cu exportatorii. Firmele selectate acum, care nu vor avea exporturi semnificative, vor fi excluse din listă pentru următorul an şi tot aşa”, a explicat ministrul. Potrivit lui Vasile Bumacov, Federaţia Rusă cere în fiecare an o listă cu cel mult 50-60 de companii exportatoare şi de fiecare dată se duc negocieri pentru a o extinde. Astfel că au posibilitatea să opereze exporturi 170-175 de firme. „Rosselkhoznadzor-ul are dreptate pe de o parte, atunci când impune anumite condiţii, fiindcă ministerul îi susţine pe exportatorii mici, care nu întotdeauna corespund cerinţelor. În loc să avem exportatori mari, organizaţii cu potenţial de introducere a marfa în supermarket-uri, unele firme merg şi vând la piaţă în Moscova în nişte condiţii dezastruoase”, a declarat ministrul. Potrivit acestuia, în 2010, Moldova a exportat în Rusia mere de 52 mln dolari, caise şi cireşe de 23 mln dolari, iar exporturile de legume au fost nesemnificative. În Republica Moldova se produc în total 727 mii tone de legume, dar se exportă numai 30 de mii, dintre care 16 mii fiind doar cartofi.