159 de ani de la Unirea Principatelor Române au fost marcați la Chișinău

159 de ani de la Unirea Principatelor Române au fost marcați, astăzi, la Chișinău, la bustul lui Alexandru Ioan Cuza, ales ÎN 1859 domnitor al ambelor principate, Moldova și Țara Românească, transmite IPN.

Anatolie Caraman, președintele Asociației Veteranilor de Război 1992 Tiras-Tighina, a spus că procesul de unitate națională este continuu și în accelerare în ultima perioadă. El a amintit că la 24 ianuarie 1859, în timpul domniei lui Alexandru Iona Cuza, Moldova s-a alăturat patriei mame – România, fiind înfăptuită Unirea Principatelor Române. „La 24 ianuarie 1959 noi, moldovenii, ne-am declarat români în tot arealul românesc și de atunci încoace suntem români”, a spus Anatolie Caraman.

Corina Fusu, prim-vicepreședinte al Partidului Liberal, a spus la manifestare că, doar înfăptuind unirea din nou, ne putem salva ca neam, putem trăi în demnitate și în bunăstare. „Acest ideal a fost înfăptuit la 1600 de Mihai Viteazul. În 1859 Alexandru Ioan Cuza însuflețește Mica Unire, iar la 1918 se întâmplă Marea Unire sub domnia regelui Ferdinand. Aceste evenimente consolidează neamul românesc și națiunea românească, care are aceeași limbă, aceeași cultură şi aceeași istorie”, a declarat Corina Fusu.

Ala Bârlădeanu, profesoară la Liceului „Ion Creangă” din Chișinău, a spus că data de 24 ianuarie este una importantă pentru poporul român. „Românii au format cel mai conștient, cel mai demn popor, care a spus cu voce tare că își doresc unirea. Această unire era dorită de sute de ani de românii răzlețiți”, a spus profesoara.

La 5 ianuarie 1859, în Moldova, adunarea electivă formată din 48 de deputați l-a ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, liderul unioniştilor Moldoveni. În Ţara Românească, alegerea domnitorului au avut loc 24 ianuarie. A fost propusă candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost votat în unanimitate. Astfel, Alexandru Ioan Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută de către marile puteri pe parcursul domniei sale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.