15 mii de cărţi vor fi expuse la Salonul de carte pentru copii
Un număr record de titluri de carte va fi lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, care se va desfăşura în perioada 7 – 10 aprilie la Chişinău.
Claudia Balaban, directorul Bibliotecii „Ion Creangă”, care este şi organizatorul evenimentului, a declarat pentru Info-Prim Neo că vor fi expuse în jur de 15 mii de titluri de carte şi vor fi lansate 130 de titluri noi, ceea ce reprezintă un număr record până acum. La salon vor participa peste 130 de edituri din 13 ţări ale lumii, printre care Republica Moldova, România, Franţa, Germania, Suedia, China, Marea Britanie, Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina, Polonia, Turcia, Serbia ş.a.
Expoziţia este cu vânzare. Pentru majoritatea cărţilor se va propune o reducere de până la 20% faţă de preţurile din librării. Pe 9 aprilie se va desfăşura Forumul laureaţilor Concursului republican „Părinţii, bunicii şi eu, prieteni ai cărţii suntem” şi va fi lansat volumul „Descoperă povestea prin teatru”, care include dramatizări scrise de copii după poveşti în cadrul unui concurs. Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret mai include în program simpozioane şi conferinţe, la care participă bibliotecari, editori, cercetători, scriitori, cadre didactice din ţară şi de peste hotare.
Copii-vizitatori vor primi în dar cartea-surpriză, care, conform tradiţiei, este Cartea Anului la ediţia anterioară a Salonului. Cartea-surpriză – “Fraţi de stele”, scrisă de Nicolae Rusu, va intra în 15.000 de familii prin intermediul copiilor veniţi la Salon.
Prima ediţie a Salonului a fost desfăşurată în aprilie 1997.