14 moldoveni au fost internați în trei spitale din București în urma unui accident rutier

Un număr de 14 cetățeni moldoveni au fost transportați la spitalele din România, după ce au fost răniți într-un accident rutier petrecut pe raza județului Ilfov. Ofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ilfov au declarat pentru IPN că cele trei spitale în care primesc îngrijiri medicale cetățenii moldoveni sunt Spitalul Clinic de Urgență din Floreasca, Spitalul Universitar de Urgență Elias și Spitalul Clinic de Urgență Pantelimon, toate situate pe raza municipiului București.

Potrivit presei din România,
accidentul s-ar fi petrecut în dimineața zilei de 23 septembrie, în satul Şindriliţa din comuna Găneasa, județul Ilfov, unde microbuzul cu cetățeni moldoveni s-a ciocnit cu o autoutilitară.

Sursa citată menționează că accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței regulamentare, traficul în zonă fiind îngreunat.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.