13 pacienți cu COVID-19 în stare gravă

13 pacienți cu COVID-19 sunt în stare gravă, fiind internați la Spitalul Clinic Republican. Starea celorlalți pacienți, internați în instituțiile strategice, este medie sau satisfăcătoare. Datele au fost prezentate într-un briefing de presă de ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, transmite IPN.

Potrivit ministrei, din totalul de 231 cazuri de infecție cu COVID-19, 58 sunt cazuri de import și 173 cu transmitere locală. Cele mai multe cazuri de transmitere locală s-au înregistrat în Chișinău (93), Hâncești (23) și Soroca (23).

În regiunea transnistreană au fost înregistrate zece cazuri. Pacienții se tratează în instituțiile medico-sanitare de acolo, dar și din partea dreaptă a Nistrului.

Viorica Dumbrăveanu a menționat că deja primesc pacienți suspecți de COVID-19, Spitalul din municipiul Bălți și Spitalul Raional Căușeni.

Din cele 231 de cazuri de infecție cu COVID-19 înregistrate în Republica Moldova, 11 persoane s-au tratat și altele două au decedat.

La nivel mondial COVID-19 a provocat 30,8 mii decese. Cea mai complicată situație este în Italia, unde s-au înregistrat peste zece mii de decese. Numărul deceselor în Spania ajunge la șase mii de persoane, iar China, țara de unde a pornit maladia, numără 3,3 mii de morți.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.