12 mai a fost declarată Ziua Naţională a Curăţeniei, în care sunt aşteptaţi să iasă la curăţenie peste 150 de mii de persoane. Proiectul a fost lansat oficial marţi, 27 martie, de către Mişcarea socială „Hai, Moldova!”, transmite Info-Prim Neo. Coordonatorul de proiect, Daniela Cibotari, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că deşeurile afectează întreaga societate şi prin această acţiune se doreşte o schimbare. Curăţenia este o responsabilitate nu doar a autorităţilor, dar şi a fiecărui cetăţean în parte. „Scopul proiectului este să eliberăm spaţiul public de gunoi printr-un efort comun cu întreaga comunitate, iar pe termenul lung – să educăm oamenii să trăiască în armonie cu natura şi să cultivăm un spirit ecologic în rândul cetăţenilor Republicii Moldova”, a menţionat Daniel Cibotari. Organizatorii îşi propun să evacueze într-o singură zi 10 mii de metri cubi de gunoi. Până pe data de 12 mai vor fi desfăşurate mai multe acţiuni de salubrizare, printre care – „Hai, Chişinău!”, pe data de 31 martie. La fel, va fi organizat un exerciţiu de salubrizare la rezervaţia Orheiul Vechi. Şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Dirk Schuebel, a declarat că Uniunea Europeană susţine astfel de evenimente din 3 motive. În primul rând, pentru că presupune implicarea societăţii civile în general şi a cetăţenilor în particular. Al doilea motiv este faptul că Ziua Naţională a Curăţeniei coincide cu ziua când la Chişinău va fi marcată Ziua Europei. Al treilea motiv constă în faptul că domeniul mediului este o prioritate pentru Uniunea Europeană, şi în cadrul Parteneriatului Estic, şi în cadrul cooperării cu Republica Moldova. „Pe lângă eforturile făcute de Guvern sau de alte instituţii, este important şi rolul cetăţenilor, rolul societăţii civile în aceste eforturi. Un astfel de eveniment, o zi de curăţenie naţională, care are loc deja al doilea an, este unul foarte bun, fantastic”, a menţionat Dirk Schuebel. Proiectul „Hai, Moldova!” este susţinut şi de Ministerul Mediului, de Coaliţia Voluntariat, Fundaţia Milieukontakt International şi interpreţi. Mişcarea socială Mişcarea socială „Hai, Moldova!” a primit o scrisoare din partea preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care le-a mulţumit organizatorilor pentru evenimentul preconizat în data de 12mai. Anul trecut Ziua Naţională a Curăţeniei s-a desfăşurat la data de 16 aprilie.
12 mai – Ziua Naţională a Curăţeniei
-
daniela cibotari despre proiect.mp3
- 0