12 ani de închisoare pentru un bărbat care și-a abuzat sexual fiica vitregă de 4 ani

Un tânăr de 32 de ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a abuzat sexual fiica vitregă în vârstă de 4 ani. Potrivit acuzatorilor de stat, inculpatul a pledat nevinovat, transmite IPN.

Procuratura Generală precizează că abuzul sexual a avut loc la începutul anului 2023, la domiciliul inculpatului dintr-un sat din nordul țării. Bărbatul a profitat de faptul că fata de 4 ani se afla în grija lui și erau singuri acasă, dar și de neputința copilei de a se apăra.

Tânărul a fost recunoscut vinovat pentru violul unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani și care se afla sub ocrotirea sa. Acesta urmează să-și execute pedeapsa în penitenciar de tip închis.

Sentința este cu drept de apel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.