11 puncte de lansare a rachetelor antigrindină au fost instalate în raionul Cantemir

Unsprezece puncte de lansare a rachetelor antigrindină au fost instalate în mai multe localități din raionul Cantemir. Activitatea acestora va permite majorarea suprafeței de protecție antigrindină până la aproape 150 de mii de hectare. Costul investiției este de peste 7 milioane de lei, surse alocate din bugetul de stat.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, teritoriile protejate de grindină sunt afectate în proporție de doar 10%. Din anul 1999, raioanele Cahul și Cantemir au fost lipsite de protecție antigrindină, fapt care a provoca anual pierderi considerabile.

Solicitat de IPN, Vasile Şarban, şef interimar de direcție la minister, a spus că punctele de lansare a rachetelor antigrindină instalate recent asigură protecție atât pentru raionul Cantemir, cât și Cahul. Actualmente sistemul antigrindină acoperă 90% din teritoriul țării.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.