Un membru al unei reţele criminale specializate în vânzarea ilegală de armament şi muniţii din regiunea transnistreană, a fost condamnat la 11 ani de închisoare. Potrivit Procuraturii Generale, suma totală a armelor achiziţionate de inculpat constituie 9200 de euro, transmite Info-Prim Neo. Bărbatul în vârsta de 40 de ani, originar din Chişinău, a fost condamnat pentru procurarea, păstrarea şi comercializarea armelor de foc şi muniţiilor fără autorizaţie corespunzătoare, precum şi pentru escrocherie, fiind învinuit de procurori de dobândire prin înşelăciune a 4700 de euro. În cadrul acţiunilor întreprinse de Procuratura Generală în comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, a fost documentată comercializarea de către inculpat a unui automat de model „Kalaşnikov – AKC”, unui încărcător cu 30 de cartuşe, calibrul de 5,45 mm şi a două unităţi de aruncătoare de grenade de model „Muha”. Până la momentul actual, nu a fost precizată perioada de activitate a condamnatului. Procurorii au reuşit să stabilească că armele erau aduse până la râul Nistru, după care erau preluate de o barcă şi aduse cu automobilul în Chişinău. Armele erau păstrate în apartamentul inculpatului, din sectorul Botanica. „Încă nu a fost determinat numărul tuturor implicaţilor în această reţea criminală, dar grupul este destul de impunător. Până la moment figurează încă 4 persoane în procesul de urmărire penală, care se află în stare de libertate” a declarat procurorul Maxim Gropa. Organele de urmărire penală nu exclud faptul că armamentul ar putea proveni de la bazele militare ale Rusiei, amplasate pe teritoriul regiunii transnistrene, însă din cauză că investigaţiile în această zonă sunt dificile, încă nu a fost găsită nicio probă. Armamentul comercializat este produs pe timpul Uniunii Sovietice, la uzinele specializate. Procurorii continuă acţiunile de urmărire penală în vederea stabilirii şi atragerii la răspundere penală a tuturor complicilor la comiterea infracţiunii.