10,7% din populație a primit vaccinul anti-COVID

A fost vaccinată 10,7% din populație cu prima doză de vaccin anti-COVID-19, iar cu ambele doze – 3,3%. În același timp, 363 de persoane sau 0,1% dintre persoanele imunizate au făcut COVID-19, transmite IPN.

Ninel Revenco, coordonatorul Campaniei naționale de imunizare, a  precizat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că semnele de boală au apărut la 12 zile după administrarea serului, în timp ce anticorpii la coronavirus se formează peste 2 săptămâni după administrarea celei de-a doua doze de vaccin. Responsabila a atenționat populația să continue purtarea măștilor chiar și după vaccinare, pentru a evita riscul contaminării.

Potrivit lui Ninel Revenco, certificatele de vaccinare eliberate de Republica Moldova sunt recunoscute acum în Ucraina și Ungaria, se duc tratative și cu alte state.

Angela Paraschiv, şefa Catedrei de epidemiologie de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, a precizat că cea mai mare rată de vaccinare se înregistrează în rândurile lucrătorilor medicali – 82% dintre ei au fost imunizați cu prima doză, iar 68% – cu ambele doze. Circa 70%  dintre persoanele vaccinate au vârstă de 50 de ani și mai mult.

Epidemiologul a menționat că Republica Moldova nu are echipament pentru a face  teste la noua tulpină indiană de coronavirus.  Există riscul ca această tulpină să ajungă și la noi, din moment ce în România  s-au înregistrat deja 23 de cazuri. Majorarea numărului de cazuri de COVID-19 ar fi un indicator că această nouă tulpină a ajuns și în Republica Moldova, dar deocamdată nu s-a întâmplat. Pentru a evita riscul de îmbolnăvire, inclusiv cu noile tulpini de COVID-19, este important de a continua vaccinarea populației, a atenționat Angela Paraschiv.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.