10 persoane, printre care 6 copii, au ajuns la spital în urma unui accident rutier

10 persoane, printre care 6 copii, au fost transportaţi la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în această după-amiaza, 16 august, în localitatea Vadului Vodă din municipiul Chişinău. Inspectorul Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutiere, Aurelia Mija, a declarat pentru Info-Prim Neo că accidentul s-a produs în apropierea staţiunilor de odihnă. Un automobil de model Chrysler nu s-a încadrat într-o curbă şi s-a ciocnit cu o maşină de model BMW, în care s-au înghesuit 10 persoane, inclusiv 6 copii. În urma impactului, 6 copii şi 3 adulţi din BMW şi şoferul din Chrysler au fost transportaţi la spital pentru examinare medicală. Purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional de Medicină Urgentă, Petru Craveţ, a declarat că minorii au fost duşi la Centrul Mamei şi Copilului. Poliţia urmează să stabilească circumstanţele în care s-a produs accidentul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.