10 ani de puşcărie pentru trafic de fiinţe umane
O femeie, acuzată de trafic de fiinţă umane, a fost condamnată la 10 ani prevaţiune de libertate. Femeia, în vârstă de 26 ani, a traficat 3 persoane în Turcia pentru exploatare sexuală, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit procuraturii secotrului Buiucani, cele trei persoane au fost chiar cunoscute ale condamnatei. Femeia le-a promis victimelor că vor fi angajate în sfera hotelieră sau la o piaţă din Turcia. Însă, prin intermediul unor complici, aceastea au ajuns pe mâna a doi turci care le-au impus să practice prostituţia.
Victimele au fost maltratate şi vândute mai multor grupări de proxeneţi până când au reuşit să fugă şi să se întoarcă în ţară.