Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin

Începutul guvernării PAS este marcat de un șir de confuzii regretabile. Lipsa experienței în administrarea treburilor publice este substituită de manifestări voluntariste…”
---


PAS s-a învrednicit de primul panegiric

Nimic nou sub soare! Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) n-a apucat bine să se înșurubeze la guvernare că s-a învrednicit de un panegiric. Este primul pas ferm spre o sugestie evidentă – PAS ar avea nevoie de propriul media-holding – câteva posturi TV și radio, portaluri și, posibil, de vreo fermă de trolli etc., pentru a face față criticilor la adresa formațiunii. Mai cu seamă că opoziția parlamentară dispune de propriului media-holding, la fel cum au dispus și alte formațiuni, care s-au perindat la guvernare de-a lungul celor 30 de ani de independență – NIT-ul comuniștilor, PUBLIKA democraților etc. Dar cum altfel, dacă s-au ivit deja critici la adresa formațiunii, care nu înțeleg că PAS, fiind bine intenționat și incoruptibil, este croit din altă stofă decât celelalte partide.

Panegiricul la dresa PAS este presărat cu îngrijorări privind o posibilă încetinire a anunțatului marș triumfal spre reformarea justiției și pedepsirea corupților din cauza criticilor. Năprasnică îngrijorare, liderii PAS au anunțat demult că nimic nu le poate stăvili elanul. De aceea, autorul panegiricului schimbă ușor accentele, manifestând grijă față de o eventuală erodare a rating-ului PAS, dacă va întârzia cumva pedepsirea pe bandă rulantă a corupților. Asta seamănă deja a lingușeală și s-ar putea ca adevăratele scopuri ale autorului panegiricului să fie altele decât cele anunțate. Chiar dacă admitem că liderii PAS manifestă intransigență față de corupți, oricum, sunt și ei oameni marcați de unele slăbiciuni, deocamdată, nevinovate. De exemplu, ne-am convins deja că liderii PAS nu sunt impasibili la necesitățile de angajare a rudelor etc. Așa că există temeiuri să se creadă că nu vor fi impasibili și la necesitățile altor categorii de oameni care se oferă să fie utili PAS-ului.

De fapt, nimeni ne e împotrivă ca PAS să obțină succese în reformarea justiției și pedepsirea hoților. Contează cum are de gând formațiunea să atingă aceste scopuri. Ceea ce i s-a sugerat PAS-ului din partea criticilor a fost să clarifice câteva lucruri:

  • are de gând PAS să respecte legislația privind transparența decizională sau are de gând să-și justifice acțiunile în baza unor necesități revoluționare, manifestând voluntarism?; 
  • reforma anunțată de PAS, realizarea etapelor acesteia, presupune rămânerea în cadrul constituțional existent sau nu? Dacă da, atunci era nevoie de elaborarea unui plan de acțiuni privind reforma justiției, astfel încât să se facă limpezime în privința etapelor reformei și scopurile concrete ale fiecărei dintre etape;
  • de ce cred liderii PAS că schimbarea rapidă, din mers, a procurorilor și judecătorilor va accelera investigarea și condamnarea corupților? Doar contează calitatea probelor și a dosarelor ce ajung pe mesele judecătorilor, nu pornirea rapidă a acestora pe bandă rulantă;
  • de ce se crede că modificarea regulilor de numire a membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) va conduce la numirea unui procuror general dorit de PAS? Poate era logic ca la început să aibă loc evaluarea procurorilor, apoi cei identificați drept corecți și necorupți să fie implicați în procesul de reorganizare a CSP și doar ulterior să se ajungă la eventuala demitere și alegere a unui procuror general etc.;
  • în general, PAS urmează să se clarifice ce își dorește de fapt: o justiție competentă și dreaptă sau formațiunea este preocupată să producă zgomot informațional de dragul menținerii rating-ului?  

Acestea par să fi fost, la prima vedere, îngrijorările exprimate foarte timid de organizațiile societății civile în apelul public adresat Parlamentului. Reacția susținătorilor PAS la apelul organizațiilor menționate a fost marcată de țîrdisme și asta ar trebui să îngrijoreze liderii PAS și nu criticile care i se aduc.

Practica – criteriul adevărului

Panegiricul la adresa PAS este marcat de convingerea că PAS va reuși să-și atingă scopurile dacă își va continua marșul voluntarist în mare grabă, ignorând observațiile și criticile ce i se aduc. S-ar putea ca autorul panegiricului să aibă dreptate, dar s-ar putea să se întâmple invers. Știm că proverbele sunt sinteze concise ale unor vaste experiențe. Iată unul din proverbe afirmă că graba este mama eșecului, de aceea proverbul respectiv s-ar putea să conțină mai mult adevăr, decât panegiricul menționat. Dacă criteriul adevărului este practica, atunci practica participării PAS la guvernare în 2019 a arătat că membrii marcanți ai formațiunii, grăbindu-se, au călcat triumfal prin multe străchini.

Cât face numai seria de concursuri privind selectarea unor șefi de instituții, care s-a soldat cu un șir de eșecuri răsunătoare, fiindcă graba a făcut imposibilă elaborarea mecanismelor clare de organizare a concursurilor și, respectiv, rezultatele finale nu au fost pe placul organizatorilor. Apogeul a fost atins în cadrul concursului privind selectarea candidaturilor pentru funcția de procuror general în baza unei legi elaborate în grabă de exponenții PAS și adoptată la insistența acestuia. Evident, rezultatul final al concursului nu i-a venit pe plac liderului PAS, care deținea funcția de prim-ministru: „Eu personal am așteptat ca această preselecție să promoveze pe lista scurtă mai mulți oameni din societatea civilă. Pledez pentru transparență şi sper ca înregistrările interviurilor să fie făcute publice. Voi solicita maximă transparență şi de-acum încolo”. Poate merita ca acest deziderat să fi fost inserat în legea procuraturii?

Culmea este că ex-premierul, Maia Sandu, și-a dorit ca anume reprezentanții societății civile să se numere printre învingători ai concursului, iar actualmente aceștia din urmă sunt luați în furci de către susținătorii PAS. E un semnal că ex-liderul PAS nu prea știe ce-și doresc susținătorii formațiunii. Și dacă rezultatul nu i-a convenit șefului, atunci imediat a reacționat și principalul subaltern – ministrul justiției din partea PAS,
oferindu-se să anuleze rezultatele concursului, pe care l-a organizat. Zis și nefăcut! Ministrul justiției pur și simplu a uitat să anuleze rezultatul propriului efort, care nu i-a venit pe plac șefului. Iată și manifestarea capacităților manageriale ale PAS-ului grăbit!  

Așadar, practica arată că se întâmplă ca PAS să mai greșească: să insiste pe adoptarea unor legi, care ulterior sunt declarate neconstituționale; să aplice defectuos legile respective; să uite să abroge rezultatele activității sale, contrar declarațiilor publice făcute în acest sens etc. Probabil, acesta a fost motivul care a făcut ca organizațiile societății civile să se adreseze Parlamentului cu timidul lor apel, deși merita să bată alarma în toate clopotele. În astfel de circumstanțe, sigur că PAS avea nevoie de un panegiric, pentru a-i convinge pe toți cât de determinat este să-și atingă obiectivele cu orice preț.   

Concluzii

Începutul guvernării PAS este marcat de un șir de confuzii regretabile. Lipsa experienței în administrarea treburilor publice este substituită de manifestări voluntariste. Un șir de pericole majore amenință guvernarea PAS: substituirea profesionalismului cu acte de voluntarism; încrederea că ar fi infailibili și, de aceea, își pot permite să ignore normele legale privind transparența decizională; lunecarea spre satisfacerea intereselor de grup, rudenie etc.; neacceptarea criticii în favoarea panegiricilor și țîrdismelor. În general, treptat devine neclar care este diferența dintre PAS și oponenții politici ai acestuia? Într-adevăr, PAS și-a început guvernarea ignorând normele transparenței decizionale la fel cum o făcea actuala opoziție parlamentară, iar susținătorii celor două formațiuni sunt intoxicați de aceleași țîrdisme.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.