Rezervația „Orheiul Vechi” va găzdui în perioada 18-20 august Festivalul de muzică Gustar

Muzică bună, turism și experiențe unice în inima rezervației „Orheiul Vechi” îi așteaptă pe participanți la Festivalul verii Gustar care va avea loc în perioada 18-20 august. Persoanele vor avea posibilitatea să asculte melodiile interpretate de câștigătorii Eurovision de anul trecut, Kalush Orchestra din Ucraina. Pe teritoriul rezervației va fi amenajată o zonă pentru copii și o zonă de yoga, precum și un cinematograf în aer liber, transmite IPN.

Vizitatorii la festival au opțiunea să facă camping, să viziteze vechile mănăstiri rupestre de la Orheiul Vechi, să guste delicii din bucătăria moldovenească, balcanică și europeană, să deguste vinurile moldovenești și să facă un tur la vinăriile din zonă. De asemenea, vor fi organizate masterclass-uri.

Gustar Music Festival 2023 a pregătit un program muzical cu participarea unuia dintre cei mai cunoscuți artiști din Balcani, Goran Bregović din Bosnia și Herțegovina. Este invitată și una dintre cei mai de succes artiști și compozitori din Europa de Est, Minelli. De asemenea, în fața publicului vor evolua muzicieni și trupe din Republica Moldova, printre care compozitorul și instrumentistul Valentin Boghean, precum și Tharmis & Valentin Uzun, populari pentru muzica lor cu ritmuri din Balcani, și mulți alții.

Gustar Music Festival este primul festival din Moldova care, în 2010, a transferat muzica live și scena de concert în amfiteatrul natural al unuia dintre cele mai frumoase locuri istorice din Republica Moldova – Rezervația „Orheiul Vechi”. Gustar a inclus Moldova în lista țărilor europene cu cele mai bune festivaluri de muzică. Numele festivalului provine de la un cuvânt vechi, cu rădăcini latine, care înseamnă „august”.

Premierul desemnat Vasile Tofan și-a prezentat programul de guvernare, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, în ajunul ședinței Parlamentului în care va solicita votul de încredere pentru noul executiv. Documentul, cu un volum de 147 de pagini, pune accent pe relansarea economiei, eficientizarea administrației publice și accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, transmite IPN.

Vasile Tofan susține că noul Guvern își propune să consolideze încrederea cetățenilor în instituțiile statului prin echitate, transparență și utilizarea responsabilă a banului public, astfel încât economiile realizate să fie transformate în investiții și servicii publice mai bune.

Un obiectiv al programului este accelerarea integrării europene. „Să accelerăm decisiv aderarea la Uniunea Europeană – șansa istorică a generației noastre”, a declarat Vasile Tofan.

Potrivit documentului, Guvernul își propune relansarea creșterii economice prin stimularea investițiilor, susținerea mediului de afaceri și creșterea productivității. Programul prevede, de asemenea, digitalizarea economiei, dezvoltarea inteligenței artificiale, modernizarea serviciilor publice și reducerea birocrației.

Executivul își asumă reforma administrației publice, cu obiectivul de a construi un stat mai eficient, digital și responsabil. Printre priorități sunt utilizarea eficientă a banilor publici, simplificarea relației dintre cetățeni și instituții și îmbunătățirea serviciilor oferite populației.

În domeniul securității și justiției, programul prevede consolidarea instituțiilor de drept, combaterea corupției și a criminalității organizate, precum și dezvoltarea capacităților de gestionare a situațiilor de criză. Documentul include și măsuri pentru creșterea calității vieții, prin investiții în sănătate, educație, protecție socială și dezvoltarea comunităților.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Rezervația „Orheiul Vechi” va găzdui în perioada 18-20 august Festivalul de muzică Gustar

Muzică bună, turism și experiențe unice în inima rezervației „Orheiul Vechi” îi așteaptă pe participanți la Festivalul verii Gustar care va avea loc în perioada 18-20 august. Persoanele vor avea posibilitatea să asculte melodiile interpretate de câștigătorii Eurovision de anul trecut, Kalush Orchestra din Ucraina. Pe teritoriul rezervației va fi amenajată o zonă pentru copii și o zonă de yoga, precum și un cinematograf în aer liber, transmite IPN.

Vizitatorii la festival au opțiunea să facă camping, să viziteze vechile mănăstiri rupestre de la Orheiul Vechi, să guste delicii din bucătăria moldovenească, balcanică și europeană, să deguste vinurile moldovenești și să facă un tur la vinăriile din zonă. De asemenea, vor fi organizate masterclass-uri.

Gustar Music Festival 2023 a pregătit un program muzical cu participarea unuia dintre cei mai cunoscuți artiști din Balcani, Goran Bregović din Bosnia și Herțegovina. Este invitată și una dintre cei mai de succes artiști și compozitori din Europa de Est, Minelli. De asemenea, în fața publicului vor evolua muzicieni și trupe din Republica Moldova, printre care compozitorul și instrumentistul Valentin Boghean, precum și Tharmis & Valentin Uzun, populari pentru muzica lor cu ritmuri din Balcani, și mulți alții.

Gustar Music Festival este primul festival din Moldova care, în 2010, a transferat muzica live și scena de concert în amfiteatrul natural al unuia dintre cele mai frumoase locuri istorice din Republica Moldova – Rezervația „Orheiul Vechi”. Gustar a inclus Moldova în lista țărilor europene cu cele mai bune festivaluri de muzică. Numele festivalului provine de la un cuvânt vechi, cu rădăcini latine, care înseamnă „august”.

Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică pentru centrul și sudul țării, valabil de la ora 15:00 până la ora 01:00. În acest interval sunt prognozate ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, iar izolat sunt posibile averse, grindină și intensificări ale vântului, transmite IPN.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, cantitățile de apă acumulate ar putea ajunge la 15-45 de litri pe metru pătrat. Fenomenele asociate instabilității atmosferice pot include căderi de grindină și vijelii, cu rafale de vânt de până la 54-72 de kilometri pe oră.

Avertizarea și harta zonelor afectate pot fi actualizate în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025