PSRM convoacă Consiliul Republican

Partidul Socialiștilor convoacă vineri, 7 iunie, ședința Consiliului Republican pentru discuții finale și deciziile care se impun cu privire la situația politică. Decizia a fost anunțată după ședința Comitetului Executiv Politic al PSRM care s-a convocat astăzi, 6 iunie, ca urmare a anunțului Partidului Acțiune și Solidaritate, care s-a declarat dispus să susțină un candidat socialist în funcția de președinte al Parlamentului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al PSRM, ca rezultat al discuțiilor purtate s-a stabilit că formațiunea va continua dialogul și va insista pe pozițiile expuse în decizia Consiliului Republican din 12 aprilie. Este vorba despre pachetul de legi pentru adoptare în mod prioritar, inclusiv cele de ordin social, economic, dar și celor de domeniul relațiilor interetnice, consolidarea instituțiilor statului.

Socialiștii insistă pe revenirea la împuternicirile președintelui țării care au fost în vigoare până pe 1 octombrie 2016, partajarea responsabilității în procesul de guvernare, precum și votarea în calitate de președinte al Parlamentului pe lidera PSRM. De asemenea, socialiștii insistă pe domeniile politicii externe, ordinii publice și apărării în Guvern, inclusiv ministerele de resort, dar și domeniul reintegrării țării, inclusiv funcțiile respective din cadrul Guvernului.

Partidul Socialiștilor mai anunță că „în scopul pregătirii informației complexe necesare pentru aprobarea deciziilor finale la Consiliul Republican, astăzi, pe parcursul zilei, va delega reprezentanți pentru a afla detalii despre propunerile anunțate anterior de către Partidul Democrat în vederea depășirii crizei politice”.

Ședința Consiliului Republican este programată pentru vineri, ora 15.00.

Estacada feroviară din Iargara, raionul Leova, a fost reparată și repusă în funcțiune, devenind disponibilă pentru operațiuni de descărcare a mărfurilor. Calea Ferată din Moldova precizează că utilizarea estacadelor oferă soluții logistice eficiente pentru operatorii de transport și agenții economici, facilitând transportul și distribuția materialelor de construcții, transmite IPN.

Potrivit CFM, infrastructura feroviară de acest tip contribuie la optimizarea lanțurilor de aprovizionare, prin reducerea timpului de staționare a vagoanelor și eficientizarea operațiunilor de încărcare și descărcare.

Întreprinderea menționează că transportul feroviar permite recepționarea unor cantități mari de materiale de construcții la costuri competitive. Totodată, livrările pot fi planificate în termene previzibile, indiferent de condițiile meteorologice sau de sezon, iar agenții economici pot beneficia de servicii de transbordare și depozitare adaptate necesităților lor.

În prezent, CFM dispune de 19 platforme funcționale pentru descărcarea pietrișului și a altor materiale vrac utilizate în construcții. Estacadele sunt amplasate în Basarabeasca, Comrat, Taraclia, Cahul, Bender-2, Căinari, Revaca, Rogojeni, Florești, Fălești, Răuțel, Mateuți, Drochia, Brătușeni, Lipcani, Vălcineț, Cimișlia, Căușeni și Iargara.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

PSRM convoacă Consiliul Republican

Partidul Socialiștilor convoacă vineri, 7 iunie, ședința Consiliului Republican pentru discuții finale și deciziile care se impun cu privire la situația politică. Decizia a fost anunțată după ședința Comitetului Executiv Politic al PSRM care s-a convocat astăzi, 6 iunie, ca urmare a anunțului Partidului Acțiune și Solidaritate, care s-a declarat dispus să susțină un candidat socialist în funcția de președinte al Parlamentului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al PSRM, ca rezultat al discuțiilor purtate s-a stabilit că formațiunea va continua dialogul și va insista pe pozițiile expuse în decizia Consiliului Republican din 12 aprilie. Este vorba despre pachetul de legi pentru adoptare în mod prioritar, inclusiv cele de ordin social, economic, dar și celor de domeniul relațiilor interetnice, consolidarea instituțiilor statului.

Socialiștii insistă pe revenirea la împuternicirile președintelui țării care au fost în vigoare până pe 1 octombrie 2016, partajarea responsabilității în procesul de guvernare, precum și votarea în calitate de președinte al Parlamentului pe lidera PSRM. De asemenea, socialiștii insistă pe domeniile politicii externe, ordinii publice și apărării în Guvern, inclusiv ministerele de resort, dar și domeniul reintegrării țării, inclusiv funcțiile respective din cadrul Guvernului.

Partidul Socialiștilor mai anunță că „în scopul pregătirii informației complexe necesare pentru aprobarea deciziilor finale la Consiliul Republican, astăzi, pe parcursul zilei, va delega reprezentanți pentru a afla detalii despre propunerile anunțate anterior de către Partidul Democrat în vederea depășirii crizei politice”.

Ședința Consiliului Republican este programată pentru vineri, ora 15.00.

Un tânăr de 33 de ani a fost reținut, fiind suspectat că a incendiat un automobil de serviciu al poliției, în municipiul Comrat. Inspectoratul General al Poliției precizează că, în urma incendiului, autospeciala a fost grav avariată, transmite IPN.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru huliganism agravat.

Potrivit IGP, bărbatul este vizat și în alte trei cauze penale aflate pe rolul instanțelor de judecată. Acesta este învinuit de conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate avansată, furt în proporții mari, precum și de amenințarea sau aplicarea violenței asupra unei persoane cu funcție de răspundere.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025