Prohibiţie la pescuit

Ministerul Mediului a stabilit printr-un ordin perioadele de prohibiţie pentru pescuitul industrial/comercial, sportiv şi de amator al tuturor speciilor de peşti şi pentru dobândirea moluştelor, crustaceelor, transmite IPN.

De pe 25 şi până pe 31 martie, este interzis pescuitul în lacul de acumulare Cuciurgan.

De pe 1 aprilie şi până la 29 iunie, timp de 90 de zile, este interzis pescuitul în bălţile Manta şi afluenţii de stânga a râului Prut, în fluviul Nistru pe sectorul de la satul Naslavcea până la oraşul Camenca, dar şi în lacul de acumulare Dubăsari. De asemenea, interdicţia se referă şi la fluviul Nistru pe sectorul de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la satul Palanca şi în braţul Turunciuc şi la obiectivele acvatice piscicole, altele decât cele atribuite pentru activităţi în domeniul pisciculturii, cu excepţia măsurilor tehnologice piscicole.

De la data de la 11 aprilie şi până la 9 iunie inclusiv, pescuitul este interzis în râul Prut de la intersecţia lui cu frontiera de nord a Republicii Moldova cu Ucraina până la satul Teţcani. La fel, este vorba şi de lacul de acumulare Costeşti-Stânca şi în râul Prut pe sectorul de la barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca până la satul Giurgiuleşti.

Amenzile prevăzute pentru pescuitul în locurile interzise oscilează între 100 şi 400 de lei pentru persoanele fizice şi de la 4000 la 6000 de lei pentru persoanele juridice.

Gazele naturale trebuie procurate etapizat, pe baza unui grafic lunar sau trimestrial, iar procesul de achiziție trebuie monitorizat permanent de instituțiile statului, consideră analistul energetic Sergiu Tofilat. În contextul discuțiilor privind majorarea tarifului la gaze, expertul consideră că o astfel de abordare ar reduce riscul ca gazele să fie cumpărate cu întârziere sau la prețuri mai mari, transmite IPN.

Într-un document transmis Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și Ministerului Energiei, Sergiu Tofilat menționează că Moldova rămâne dependentă de importuri, iar evoluția prețurilor pe bursele europene este dificil de anticipat. El propune ca achizițiile să fie repartizate pe mai multe luni, după modelul utilizat în Uniunea Europeană pentru constituirea stocurilor de gaze.

O altă propunere vizează gazele cumpărate de operatorii de transport și distribuție pentru consumul tehnologic. Potrivit lui Tofilat, procedurile actuale nu asigură suficientă concurență și pot genera costuri mai mari, care se reflectă ulterior în tarifele achitate de consumatori. El recomandă ca aceste gaze să fie procurate doar prin platforme de tranzacționare autorizate, cu participarea mai multor ofertanți.

Analistul susține și revizuirea trimestrială a prețului reglementat de furnizare a gazelor, propusă de Ministerul Energiei. În opinia sa, ajustările mai frecvente ar limita diferențele dintre costurile reale și cele incluse în tarif. El consideră că un mecanism similar ar putea fi aplicat și pentru energia electrică și termică, în timp ce tarifele de transport și distribuție ar putea fi actualizate anual.

Totodată, Sergiu Tofilat propune organizarea unor audieri publice în comisia parlamentară de profil pentru a discuta problemele din sectorul energetic și soluțiile posibile.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Prohibiţie la pescuit

Ministerul Mediului a stabilit printr-un ordin perioadele de prohibiţie pentru pescuitul industrial/comercial, sportiv şi de amator al tuturor speciilor de peşti şi pentru dobândirea moluştelor, crustaceelor, transmite IPN.

De pe 25 şi până pe 31 martie, este interzis pescuitul în lacul de acumulare Cuciurgan.

De pe 1 aprilie şi până la 29 iunie, timp de 90 de zile, este interzis pescuitul în bălţile Manta şi afluenţii de stânga a râului Prut, în fluviul Nistru pe sectorul de la satul Naslavcea până la oraşul Camenca, dar şi în lacul de acumulare Dubăsari. De asemenea, interdicţia se referă şi la fluviul Nistru pe sectorul de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la satul Palanca şi în braţul Turunciuc şi la obiectivele acvatice piscicole, altele decât cele atribuite pentru activităţi în domeniul pisciculturii, cu excepţia măsurilor tehnologice piscicole.

De la data de la 11 aprilie şi până la 9 iunie inclusiv, pescuitul este interzis în râul Prut de la intersecţia lui cu frontiera de nord a Republicii Moldova cu Ucraina până la satul Teţcani. La fel, este vorba şi de lacul de acumulare Costeşti-Stânca şi în râul Prut pe sectorul de la barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca până la satul Giurgiuleşti.

Amenzile prevăzute pentru pescuitul în locurile interzise oscilează între 100 şi 400 de lei pentru persoanele fizice şi de la 4000 la 6000 de lei pentru persoanele juridice.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat modificarea Planului pentru Ucraina, document care stabilește reformele necesare pentru accesarea finanțărilor prin mecanismul „Ukraine Facility”. Actualizarea prevede și o finanțare suplimentară de 8,3 miliarde de euro pentru anul 2026, acordată prin intermediul împrumutului de sprijin pentru Ucraina, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului UE, modificările reflectă acordul privind finanțarea suplimentară convenită de Parlamentul European și Consiliu în luna februarie. Pentru a beneficia de fonduri, Kievul trebuie să continue aplicarea reformelor asumate, inclusiv în domeniul statului de drept și al combaterii corupției.

Lansat în martie 2024, mecanismul „Ukraine Facility” prevede peste 50 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi pentru susținerea redresării, reconstrucției și modernizării Ucrainei în perioada 2024-2027.

Până în prezent, Uniunea Europeană a transferat Ucrainei aproximativ 6 miliarde de euro prin finanțare-punte, 1,89 miliarde de euro în avansuri și alte șapte tranșe, în valoare totală de aproximativ 21,6 miliarde de euro.

Decizia Consiliului UE vine după aprobarea unor noi instrumente de sprijin financiar pentru Ucraina, menite să asigure continuitatea finanțării pe termen mediu.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025