Programul evenimentelor dedicate Zilei Independenței

 Manifestările culturale organizate duminică, 27 august, cu prilejul aniversării a 26-a de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, vor începe cu depuneri de flori, la ora 08.30, la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare, din centrul capitalei, ulterior la ora 09.00, la Complexul Memorial „Eternitate”, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.


Către ora 09.00, în Piața Marii Adunări Naționale, Fanfara Trupelor de Carabinieri a Ministerului Afacerilor Interne va delecta spectatorii cu marșuri şi melodii de sărbătoare, cu elemente coregrafice. Aproape de ora 10.00, ansamblurile vocal- coregrafice de copii „Angels dance”, „Lollipops”, Valentin Uzun și Amelia, vor prezenta compoziția vocal coregrafică „Maria Mirabela”, de Eugen Doga. La ora 10 şi un sfert, va avea loc deschiderea oficială a sărbătorii, unde premierul Republicii Moldova, Pavel Filip și alți oficial vor rosti discursuri.

Ulterior, către ora 10.30, ansamblul de dansuri populare „Mărțișor” și Orchestra Fraților Advahov vor prezenta compoziția coregrafică „Plai natal”. La 10.45, va avea loc parada portului popular, urmată de un recital de cântece populare ale colectivelor artistice de amatori din întreaga țară, și de hora mare, unde interpreții de muzică populară, Igor Rusu, Mihai Ciobanu, Zinaida Julea, Surorile Osoianu, Igor Cuciuc, vor susține câte un program de sărbătoare. La 11.40, în scenă va urca  Brio Sonores cu mai multe șlagăre internaționale.

La ora 13.30, orchestra Academiei de Muzică „Big Jazz Orchestra” şi Geta Burlacu, vor avea un recital de cântece. O oră mai târziu, fanfara „Culorile Toamnei” de la Universitatea Tehnică va surprinde spectatorii cu un program de valsuri și tangouri celebre. Aproape de ora 15.00, interpreții de muzică populară Nicolae Glib, Cornelia Ștefăneț, Natalia Munteanu vor susţine câte un recitat, acompaniați de orchestra „Fluieraș”. Tot aici vor dansa de membrii ansamblului de dansuri populare „Fluieraș”.

O oră mai târziu, compoziții coregrafice va prezenta ansamblul național academic de dansuri populare „Joc”. Către ora 16.30, formația Freedom’S Boombox din SUA va susține un recitat de şlagăre internaționale. De la ora 17.00, va începe spectacolul de muzică ușoară, cu cântece de dragoste și dor, „Acasă ceru-i mai înalt”, cu participarea lui Costi Burlacu, Corinei Ţepeș, Nataliei Gordienco, a lui Iurie Sadovnic, Vitalie Dani, Cristina Scarlat, grupa Acord, Lerica, Valy Boghean și a trupei Angry Band.

După ora 19.00, în scena din PMAN vor urca invitaţii speciali ai sărbătorii, formaţia Holograf şi interpretul Smiley din România, DJ-ul moldovean Andrew Rayel. Totodată, va avea loc şi un show cu laser.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a anunțat emiterea unui mandat internațional de arestare pe numele fondatorului Telegram, Pavel Durov, acuzându-l de facilitarea activităților teroriste. Potrivit FSB, platforma ar fi refuzat să elimine conținut folosit de serviciile speciale ucrainene pentru pregătirea și coordonarea unor acte de sabotaj în Rusia, transmite IPN.

FSB susține că serviciile speciale ucrainene ar fi folosit un chatbot popular pe Telegram pentru a atrage cetățeni ruși, inclusiv tineri, în activități calificate de Moscova drept diversioniste-teroriste. Instituția afirmă că, împreună cu Ministerul de Interne și Comitetul de Investigații al Rusiei, a desfășurat acțiuni în mai multe regiuni începând din iulie 2025.

Potrivit FSB, în urma acțiunilor au fost reținuți 46 de cetățeni ruși cu vârste cuprinse între 12 și 22 de ani, acuzați că ar fi comis atacuri asupra angajaților forțelor de ordine și incendieri ale unor obiective din domeniul transporturilor, energiei, telecomunicațiilor și sistemului financiar-bancar, la indicația serviciilor speciale ucrainene.

Pavel Durov nu a comentat deocamdată emiterea mandatului. Pe contul oficial al Telegram de pe platforma X a fost publicată însă o fotografie în care acesta apare făcând un gest obscen. Imaginea fusese folosită anterior de Durov în 2011, în disputa cu Mail.Ru privind controlul asupra rețelei sociale VKontakte, creată de el.

Durov este anchetat și în Franța pentru acuzații privind modul în care Telegram gestionează activitățile criminale de pe platformă și cooperarea cu autoritățile. Fondatorul Telegram respinge acuzațiile.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Programul evenimentelor dedicate Zilei Independenței

 Manifestările culturale organizate duminică, 27 august, cu prilejul aniversării a 26-a de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, vor începe cu depuneri de flori, la ora 08.30, la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare, din centrul capitalei, ulterior la ora 09.00, la Complexul Memorial „Eternitate”, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.


Către ora 09.00, în Piața Marii Adunări Naționale, Fanfara Trupelor de Carabinieri a Ministerului Afacerilor Interne va delecta spectatorii cu marșuri şi melodii de sărbătoare, cu elemente coregrafice. Aproape de ora 10.00, ansamblurile vocal- coregrafice de copii „Angels dance”, „Lollipops”, Valentin Uzun și Amelia, vor prezenta compoziția vocal coregrafică „Maria Mirabela”, de Eugen Doga. La ora 10 şi un sfert, va avea loc deschiderea oficială a sărbătorii, unde premierul Republicii Moldova, Pavel Filip și alți oficial vor rosti discursuri.

Ulterior, către ora 10.30, ansamblul de dansuri populare „Mărțișor” și Orchestra Fraților Advahov vor prezenta compoziția coregrafică „Plai natal”. La 10.45, va avea loc parada portului popular, urmată de un recital de cântece populare ale colectivelor artistice de amatori din întreaga țară, și de hora mare, unde interpreții de muzică populară, Igor Rusu, Mihai Ciobanu, Zinaida Julea, Surorile Osoianu, Igor Cuciuc, vor susține câte un program de sărbătoare. La 11.40, în scenă va urca  Brio Sonores cu mai multe șlagăre internaționale.

La ora 13.30, orchestra Academiei de Muzică „Big Jazz Orchestra” şi Geta Burlacu, vor avea un recital de cântece. O oră mai târziu, fanfara „Culorile Toamnei” de la Universitatea Tehnică va surprinde spectatorii cu un program de valsuri și tangouri celebre. Aproape de ora 15.00, interpreții de muzică populară Nicolae Glib, Cornelia Ștefăneț, Natalia Munteanu vor susţine câte un recitat, acompaniați de orchestra „Fluieraș”. Tot aici vor dansa de membrii ansamblului de dansuri populare „Fluieraș”.

O oră mai târziu, compoziții coregrafice va prezenta ansamblul național academic de dansuri populare „Joc”. Către ora 16.30, formația Freedom’S Boombox din SUA va susține un recitat de şlagăre internaționale. De la ora 17.00, va începe spectacolul de muzică ușoară, cu cântece de dragoste și dor, „Acasă ceru-i mai înalt”, cu participarea lui Costi Burlacu, Corinei Ţepeș, Nataliei Gordienco, a lui Iurie Sadovnic, Vitalie Dani, Cristina Scarlat, grupa Acord, Lerica, Valy Boghean și a trupei Angry Band.

După ora 19.00, în scena din PMAN vor urca invitaţii speciali ai sărbătorii, formaţia Holograf şi interpretul Smiley din România, DJ-ul moldovean Andrew Rayel. Totodată, va avea loc şi un show cu laser.

Republica Moldova este pregătită să deschidă toate clusterele de negociere rămase și să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană, a declarat prim-ministrul Vasile Tofan la întrevederea cu ambasadoarea UE, Iwona Piórko. Cei doi oficiali au discutat despre implementarea reformelor, Planul de creștere pentru Moldova și etapele următoare ale negocierilor de aderare, transmite IPN.

Potrivit Guvernului, discuțiile au vizat și implementarea Agendei de reforme, precum și consolidarea cooperării cu instituțiile europene. Premierul a menționat progresele înregistrate prin deschiderea Clusterului 1 – „Valori fundamentale” și a Clusterului 6 – „Relații externe”.

„Republica Moldova a demonstrat că poate livra reforme și rezultate. Suntem pregătiți să deschidem toate clusterele rămase și să continuăm negocierile într-un ritm ambițios. Ne dorim să aducem rezultate concrete pentru cetățeni și mediul de afaceri – mai multe investiții, infrastructură modernă și locuri de muncă mai bine plătite”, a menționat Vasile Tofan.

Ambasadoarea Iwona Piórko a reafirmat sprijinul Uniunii Europene pentru parcursul european al Republicii Moldova și implementarea reformelor. Cei doi oficiali au evidențiat importanța unui dialog constant pentru avansarea negocierilor de aderare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025