Program de susţinere a femeilor de afaceri

Peste 400 de femei din Republica Moldova, în special din zonele rurale, care doresc să-şi iniţieze sau să-şi dezvolte o afacere, vor putea accesa granturi şi beneficia de asistenţă antreprenorială în cadrul Programului „Femei în afaceri”, lansat joi, 6 noiembrie , de către Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), transmite IPN.

Iulia Iabanji, directoarea generală ODIMM, a declarat că sunt eligibile pentru aplicare la program femeile care iniţiază sau dezvoltă afaceri în  toate domeniile economiei. Se vor considera prioritare afacerile inovative şi cu potenţial de export, afacerile non-agricole din zonele rurale, industria creativă, agroturismul şi meşteşugăritul, întreprinderile din domeniile producerii, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, care oferă servicii companiilor mari.

Bugetul programului constituie 51,5 milioane de lei şi va fi alocat pentru servicii de formare şi consultanţă antreprenorială, precum şi pentru granturi destinate investiţiilor în afacerile femeilor.

Programul este de stat, susţinut parţial de UE, prin asistenţa acordată de către experţi europeni. Speranţa Olaru, manager de proiect la Delegaţia UE la Chişinău, a declarat că experţii europeni au contribuit la elaborarea principiilor de funcţionare a programului şi sunt dispuşi să intervină şi pe parcurs.

Potrivit datelor prezentate în cadrul evenimentului, mai mult de 47% din forţa de muncă a Republicii Moldova o reprezintă femeile. Din totalul conducătorilor de întreprinderi care activează în Moldova, 27% sunt femei, iar cele mai multe antreprenoare – circa 20% activează în domeniul agricol. În anul 2014 rata de ocupare în câmpul muncii a femeilor era de 37%, fiind cea mai mică rată din cadrul ţărilor Parteneriatului Estic.

Programului-pilot „Femei în Afaceri” este un eveniment organizat în cadrul Forumului „Moldova Business Week 2016”.

iulia iabanji despre program.mp3

Curtea de Conturi examinează în ședință online Raportul de audit al conformității asupra gestionării mijloacelor financiare alocate pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional în anul 2024, Raportul de audit al conformității asupra gestionării mijloacelor financiare alocate pentru desfășurarea alegerilor parlamentare în anul 2025 și Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Comisiei Electorale Centrale încheiate la 31 decembrie 2025 /ccrm.md /ora 09:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii se convoacă în ședință /CSM /ora 09:30/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, și vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, susțin o conferință de presă cu privire la stimulentele acordate în cadrul reformei administrației publice locale și prioritățile de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii localităților amalgamate /Casa Guvernului, intrarea din strada Bănulescu-Bodoni /ora 10:00/.

Ministrul sănătății, Alexandru Gasnaș, efectuează o vizită de lucru la Spitalul clinic Bălți, în cadrul căreia este lansat procesul de redresare managerială și prezentat noul director interimar al instituției /SC Bălți /ora 11:00/.

ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ „COPYRIGHT” ȘI ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME ȘI INTERPREȚI (ANPFI) organizează o conferință de presă cu genericul: „Circumstanțele privind tranzacția de împăcare încheiată între AO „MORA”, AGEPI și Ministerul Justiției” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe FB.com/ipn.md, YouTube, Rlive.md /ora 12:00/.

Are loc evenimentul „Youth talk: tinerii schimbă lumea” în cadrul Zilelor Diasporei 2026 /Casa Guvernului, intrarea din strada Bănulescu-Bodoni /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

Este organizat evenimentul interactiv „Quiz Diaspora” în cadrul Zilelor Diasporei 2026 /Draft, strada pietonală Eugen Doga /ora 18:00/.

Ministra afacerilor externe a Republicii Letonia, Baiba Braže, efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova /3-4 august/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Program de susţinere a femeilor de afaceri

Peste 400 de femei din Republica Moldova, în special din zonele rurale, care doresc să-şi iniţieze sau să-şi dezvolte o afacere, vor putea accesa granturi şi beneficia de asistenţă antreprenorială în cadrul Programului „Femei în afaceri”, lansat joi, 6 noiembrie , de către Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), transmite IPN.

Iulia Iabanji, directoarea generală ODIMM, a declarat că sunt eligibile pentru aplicare la program femeile care iniţiază sau dezvoltă afaceri în  toate domeniile economiei. Se vor considera prioritare afacerile inovative şi cu potenţial de export, afacerile non-agricole din zonele rurale, industria creativă, agroturismul şi meşteşugăritul, întreprinderile din domeniile producerii, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, care oferă servicii companiilor mari.

Bugetul programului constituie 51,5 milioane de lei şi va fi alocat pentru servicii de formare şi consultanţă antreprenorială, precum şi pentru granturi destinate investiţiilor în afacerile femeilor.

Programul este de stat, susţinut parţial de UE, prin asistenţa acordată de către experţi europeni. Speranţa Olaru, manager de proiect la Delegaţia UE la Chişinău, a declarat că experţii europeni au contribuit la elaborarea principiilor de funcţionare a programului şi sunt dispuşi să intervină şi pe parcurs.

Potrivit datelor prezentate în cadrul evenimentului, mai mult de 47% din forţa de muncă a Republicii Moldova o reprezintă femeile. Din totalul conducătorilor de întreprinderi care activează în Moldova, 27% sunt femei, iar cele mai multe antreprenoare – circa 20% activează în domeniul agricol. În anul 2014 rata de ocupare în câmpul muncii a femeilor era de 37%, fiind cea mai mică rată din cadrul ţărilor Parteneriatului Estic.

Programului-pilot „Femei în Afaceri” este un eveniment organizat în cadrul Forumului „Moldova Business Week 2016”.

iulia iabanji despre program.mp3

Polițistul care ar fi întocmit un proces-verbal contravențional pe numele Ludmilei Vartic, la solicitarea soțului acesteia, a fost trimis în judecată. Potrivit Procuraturii Anticorupție, documentul ar fi fost emis și semnat electronic după decesul femeii, iar ulterior amenda ar fi fost achitată prin sistemul MPay, transmite IPN.

Potrivit procurorilor, polițistul, care activa în calitate de subofițer superior în cadrul Secției patrulare „Centru” a Inspectoratului Național de Securitate Publică, l-ar fi oprit în trafic pe soțul Ludmilei Vartic pe 3 martie 2026, după ce acesta nu ar fi respectat indicatoarele rutiere. Pentru a evita sancțiunea, bărbatul i-ar fi cerut ca procesul-verbal să fie întocmit pe numele soției sale.

Oamenii legii susțin că polițistul ar fi folosit datele personale oferite de soțul femeii și ar fi semnat documentul cu semnătura electronică de serviciu, iar ulterior bărbatul ar fi semnat procesul-verbal în locul soției sale, imitându-i semnătura. Ludmila Vartic fusese găsită decedată în dimineața aceleiași zile, înainte de întocmirea documentului.

Fostul polițist riscă o amendă cuprinsă între 47 500 și 75 000 de lei sau închisoare de la trei la șase ani.

Cazul privind moartea educatoarei Ludmila Vartic din Hâncești este investigat sub aspectul infracțiunii de violență în familie cu determinarea la suicid, după apariția unor informații despre posibile acte de violență domestică înaintea decesului. Inițial, singurul învinuit în dosar era soțul victimei, Dumitru Vartic, care pledează nevinovat. Ulterior, Procuratura a precizat că sunt investigate acțiunile mai multor persoane, iar ancheta vizează atât circumstanțele decesului, cât și evenimentele care l-au precedat.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025