Program de stagii în Parlament

Parlamentul Republicii Moldova oferă stagii pentru sesiunea de primăvară. Stagiarii vor participa la procesul de analiză, elaborare şi administrare a actelor legislative. De asemenea, aceştia vor fi implicaţi în procedura de expertiză legislativă, vor participa la şedinţele comisiilor parlamentare şi la alte activităţi din cadrul subdiviziunilor Secretariatului Parlamentului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, la Programul de stagii pot candida studenţi în anii terminali, masteranzi şi doctoranzi, tineri specialişti din mediul academic şi ştiinţific, reprezentanţi ai societăţii civile.

Candidatul trebuie să cunoască limba română şi o limbă de circulaţie internaţională, să nu aibă antecedente penale nestinse. De asemenea, nu trebuie să aibă calitatea de soţ/soţie, rudă sau afin, până la gradul al III-lea, al unuia dintre funcţionarii din subdiviziunea Secretariatului Parlamentului pentru care aplică. Pentru a fi eligibili, candidaţilor li se cere să aibă vârsta de până la 30 de ani, să prezinte dovada înscrierii la studii de licenţă (cu media la ultima sesiune de minimum 8,5), de masterat (cu media de licenţă de minimum 8,5) sau doctorat (cu media de master de minimum 8,5) în Republica Moldova sau în străinătate ori dovada angajării în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, cu experienţă de lucru de până la 2 ani.

Dosarul de participare la concurs va include obligatoriu formularul de aplicare, scrisoare de recomandare, scrisoare de intenţie, copia buletinului de identitate, copia diplomelor de studii deţinute, extrasul de note. În dosar mai trebuie să se conţină copia certificatului privind cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională (în cazul studiilor de licenţă/masterat, diploma de absolvire va servi drept certificare), copia carnetului de muncă, cazier judiciar saudeclaraţie pe propria răspundere, copia poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, valabilă pentru perioada  stagiului, certificat medical (forma 086-2/e).

Dosarul de concurs va fi depus până pe data de 24 februarie, pe adresa mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 162, Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, Direcţia resurse umane sau prin e-mail [email protected].

Programul de stagii în Parlamentul Republicii Moldova se desfăşoară al doilea an consecutiv. Acesta are o durată de până la 3 luni şi se desfăşoară în perioada sesiunilor ordinare ale Parlamentului (septembrie – decembrie şi februarie – iulie).

Cabinetul de miniștri se întrunește în ședință /Casa Guvernului, intrarea din strada Pușkin /ora 10:00/.

Au loc loc consultări publice cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Codului Electoral /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Mișcarea obșteasca Suveraniștii Moldovei și organizația obșteasca ADOR Orașul meu organizează o conferință de presă cu tema: „Rezultatele Conferinței ortodoxe online „Protecția unității Ortodoxiei în Moldova”. Anunțarea rezoluției adoptate în cadrul conferinței” /Infotag /ora 11:00/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară consultări publice cu privire la Studiile de fundamentare „Cooperare teritorială” și „Circulație și transporturi”, elaborate în cadrul procesului de reactualizare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040 /Pretura sectorului Centru /ora 13:00/.

Agenția de Investiții organizează ateliere dedicate moldovenilor stabiliți în străinătate în cadrul Zilei ușilor deschise, organizată cu prilejul Zilelor diasporei 2026 /Agenția de Investiții /ora 14:00/.

Au loc consultări publice cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Codului Electoral /Sala Universității de Stat din Comrat, str. Galațana nr. 17 /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Program de stagii în Parlament

Parlamentul Republicii Moldova oferă stagii pentru sesiunea de primăvară. Stagiarii vor participa la procesul de analiză, elaborare şi administrare a actelor legislative. De asemenea, aceştia vor fi implicaţi în procedura de expertiză legislativă, vor participa la şedinţele comisiilor parlamentare şi la alte activităţi din cadrul subdiviziunilor Secretariatului Parlamentului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, la Programul de stagii pot candida studenţi în anii terminali, masteranzi şi doctoranzi, tineri specialişti din mediul academic şi ştiinţific, reprezentanţi ai societăţii civile.

Candidatul trebuie să cunoască limba română şi o limbă de circulaţie internaţională, să nu aibă antecedente penale nestinse. De asemenea, nu trebuie să aibă calitatea de soţ/soţie, rudă sau afin, până la gradul al III-lea, al unuia dintre funcţionarii din subdiviziunea Secretariatului Parlamentului pentru care aplică. Pentru a fi eligibili, candidaţilor li se cere să aibă vârsta de până la 30 de ani, să prezinte dovada înscrierii la studii de licenţă (cu media la ultima sesiune de minimum 8,5), de masterat (cu media de licenţă de minimum 8,5) sau doctorat (cu media de master de minimum 8,5) în Republica Moldova sau în străinătate ori dovada angajării în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, cu experienţă de lucru de până la 2 ani.

Dosarul de participare la concurs va include obligatoriu formularul de aplicare, scrisoare de recomandare, scrisoare de intenţie, copia buletinului de identitate, copia diplomelor de studii deţinute, extrasul de note. În dosar mai trebuie să se conţină copia certificatului privind cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională (în cazul studiilor de licenţă/masterat, diploma de absolvire va servi drept certificare), copia carnetului de muncă, cazier judiciar saudeclaraţie pe propria răspundere, copia poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, valabilă pentru perioada  stagiului, certificat medical (forma 086-2/e).

Dosarul de concurs va fi depus până pe data de 24 februarie, pe adresa mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 162, Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, Direcţia resurse umane sau prin e-mail [email protected].

Programul de stagii în Parlamentul Republicii Moldova se desfăşoară al doilea an consecutiv. Acesta are o durată de până la 3 luni şi se desfăşoară în perioada sesiunilor ordinare ale Parlamentului (septembrie – decembrie şi februarie – iulie).

Republica Moldova se va confrunta în această seară cu un deficit de energie electrică, iar autoritățile îndeamnă populația să reducă voluntar consumul între orele 21:00 și 23:00. Pentru menținerea stabilității sistemului electroenergetic, operatorul Moldelectrica va recurge la mecanisme de energie de avarie, transmite IPN.

Potrivit autorităților, deficitul comercial prognozat este de aproximativ 74 MWh în intervalul 21:00-22:00 și de 56 MWh între orele 22:00 și 23:00.

Potrivit autorităților, situația este determinată de creșterea consumului de energie pe fondul valului de caniculă, în timp ce producția este redusă la nivel regional. Debitul scăzut al Dunării limitează activitatea unor centrale electrice, care folosesc apa pentru răcirea instalațiilor, iar acest lucru afectează capacitatea de producere și de import a energiei.

Autoritățile precizează că, până la închiderea piețelor de energie, au fost întreprinse demersuri pentru acoperirea necesarului de consum. În lipsa unor volume suficiente, Moldelectrica va utiliza energia de avarie pentru a menține funcționarea stabilă a sistemului.

Populația este îndemnată să reducă consumul în intervalul indicat prin stingerea luminilor și a aparatelor neutilizate, amânarea folosirii electrocasnicelor cu consum mare, precum mașinile de spălat, uscătoarele sau cuptoarele electrice, precum și limitarea utilizării aparatelor de aer condiționat. Autoritățile recomandă, dacă este posibil, evitarea folosirii ascensoarelor în acest interval.

Totodată, cetățenii sunt sfătuiți să fie pregătiți pentru eventuale întreruperi temporare ale energiei electrice, prin încărcarea dispozitivelor mobile și asigurarea unor surse alternative de iluminat.

Măsurile de reducere a consumului au fost aprobate anterior de Comisia Națională de Management al Crizelor și vizează clădirile publice, spațiile comerciale, întreprinderile cu procese de producție energofage, operatorii de apă și canalizare, autoritățile publice, precum și administratorii blocurilor dotate cu ascensoare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025