Program de Limba Noastră

Autoritățile municipale pregătesc un program de acțiuni și manifestări cultural-artistice dedicate sărbătorii naționale Limba Noastră, care se vor desfășura în perioada 29-31 august. Programul conține depuneri de flori, spectacole literar-muzicale, expoziții și întreceri sportive, transmite IPN cu referire la o dispoziție semnată de către primarul interimar, Ruslan Codreanu.

Manifestările cultural artistice vor începe de miercuri, 29 august, zi în care, de la ora 11.00 va avea loc aniversarea a 20-a de la fondarea Bibliotecii „Alba Iulia”, în incinta instituției. Pe 30 august, începând cu ora 14.30, Biblioteca centrală „B.P. Hasdeu” va găzdui manifestarea literar-artistică cu genericul: „Mult e dulce și frumoasă”.

Pe 31 august, începând cu ora 10.00, vor avea loc depuneri de flori la Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și manifestarea literar-artistică: „La început a fost cuvântul”. La aceeași oră, depuneri de flori vor avea loc la bustul poetului Alecu Russo, unde se va desfășura și o compoziție literar-muzicală cu genericul: „Limba noastră-i o comoară”.

În scuarul din strada M. Costin din sectorul Râșcani, începând cu ora 11.00, va fi desfășurat programul artistic: „Dulce și frumoasă-i limba mea de-acasă…”. De asemenea, vor fi organizate expoziții și întreceri sportive. La aceeași oră, în scuarul magazinului Unic din sectorul Centru, va avea loc un spectacol literar-muzical intitulat: „Odă Limbii Materne”. Concomitent, în Piața Marii Adunării Naționale, va fi prezentat spectacolul „Al mamei dulce grai…”.

În Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” , de la ora 14.00, se va desfășura programul orchestrei de instrumente aerofone a Direcției parcurilor de cultură și odihnă a municipiului Chișinău cu genericul: „Melodii alese”.

De la ora 15.30, în PMAN va fi prezentat spectacolul coregrafic realizat de Asociația Dansului Modern intitulat „În ritmul secolului…”. Începând cu ora 18.00, va începe spectacolul „Monument Cuvântului”, dedicat sărbătorii naționale Limba Noastră.

Peste 8 mii de persoane asigurate au fost operate de cataractă în primele șase luni ale anului, intervențiile fiind acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Numărul operațiilor este cu peste 1 100 mai mare decât în perioada similară a anului trecut, transmite IPN.

Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, pentru aceste intervenții au fost alocați peste 94 de milioane de lei. Fondurile au acoperit costurile operațiilor, tratamentului, investigațiilor, consultațiilor, medicamentelor, precum și cheltuielile pentru cazare și alimentație în spital.

Intervențiile prin intermediul a 19 prestatori de servicii medicale contractați de CNAM.

Pentru anul curent, programul are un buget de peste 168 de milioane de lei, destinat realizării a 14 630 de intervenții. Operațiile sunt disponibile pentru toate persoanele asigurate care au indicații medicale.

CNAM precizează că pacienții care aleg să fie operați în instituții medico-sanitare din Chișinău sau Bălți sunt incluși pe liste de așteptare, în timp ce în spitalele raionale contractate intervențiile sunt efectuate fără liste de așteptare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Program de Limba Noastră

Autoritățile municipale pregătesc un program de acțiuni și manifestări cultural-artistice dedicate sărbătorii naționale Limba Noastră, care se vor desfășura în perioada 29-31 august. Programul conține depuneri de flori, spectacole literar-muzicale, expoziții și întreceri sportive, transmite IPN cu referire la o dispoziție semnată de către primarul interimar, Ruslan Codreanu.

Manifestările cultural artistice vor începe de miercuri, 29 august, zi în care, de la ora 11.00 va avea loc aniversarea a 20-a de la fondarea Bibliotecii „Alba Iulia”, în incinta instituției. Pe 30 august, începând cu ora 14.30, Biblioteca centrală „B.P. Hasdeu” va găzdui manifestarea literar-artistică cu genericul: „Mult e dulce și frumoasă”.

Pe 31 august, începând cu ora 10.00, vor avea loc depuneri de flori la Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și manifestarea literar-artistică: „La început a fost cuvântul”. La aceeași oră, depuneri de flori vor avea loc la bustul poetului Alecu Russo, unde se va desfășura și o compoziție literar-muzicală cu genericul: „Limba noastră-i o comoară”.

În scuarul din strada M. Costin din sectorul Râșcani, începând cu ora 11.00, va fi desfășurat programul artistic: „Dulce și frumoasă-i limba mea de-acasă…”. De asemenea, vor fi organizate expoziții și întreceri sportive. La aceeași oră, în scuarul magazinului Unic din sectorul Centru, va avea loc un spectacol literar-muzical intitulat: „Odă Limbii Materne”. Concomitent, în Piața Marii Adunării Naționale, va fi prezentat spectacolul „Al mamei dulce grai…”.

În Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” , de la ora 14.00, se va desfășura programul orchestrei de instrumente aerofone a Direcției parcurilor de cultură și odihnă a municipiului Chișinău cu genericul: „Melodii alese”.

De la ora 15.30, în PMAN va fi prezentat spectacolul coregrafic realizat de Asociația Dansului Modern intitulat „În ritmul secolului…”. Începând cu ora 18.00, va începe spectacolul „Monument Cuvântului”, dedicat sărbătorii naționale Limba Noastră.

Persoanele implicate în escrocherii online, infracțiuni cibernetice sau șantaj sexual care vizează cetățeni ai Statelor Unite riscă să nu mai poată obține viză pentru a intra pe teritoriul american. Departamentul de Stat al SUA a anunțat o nouă politică de restricționare a vizelor pentru cei implicați în astfel de activități, precum și pentru complicii acestora, transmite IPN.

Măsura vizează în special persoanele implicate în rețele infracționale care folosesc scheme de fraudă online, inclusiv investiții false, pentru a obține bani de la cetățeni americani. Potrivit autorităților americane, restricțiile se bazează pe un ordin al președintelui Donald Trump și pot fi aplicate, în anumite cazuri, și rudelor de gradul întâi ale persoanelor sancționate.

Departamentul de Stat al SUA precizează că rețelele de escrocherii au provocat pierderi de cel puțin 10 miliarde de dolari americanilor doar în 2024, multe dintre fraude fiind realizate prin scheme de investiții false și metode de manipulare.

Autoritățile americane îi îndeamnă pe cetățeni să fie precauți în cazul ofertelor de investiții nesolicitate și să nu transmită bani sau imagini personale unor persoane necunoscute sau neverificate. Noua politică face parte din eforturile Statelor Unite de combatere a rețelelor internaționale implicate în fraude digitale și alte forme de criminalitate cibernetică.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025