Procurorii solicită 13 de ani de închisoare pentru deputata Marina Tauber

Procurorii solicită o pedeapsă de 13 de ani de închisoare pentru deputata Marina Tauber, afiliată fugarului Ilan Șor. De asemenea, acuzatorii cer anunțarea acesteia în căutare. Solicitările au fost formulate în cadrul ședinței din 11 iulie de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite IPN.

Procurorii au solicitat instanței să o priveze pe Marina Tauber de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activități legate de organizarea contabilă și financiară în cadrul partidelor politice pe un termen de cinci ani.

Marinei Tauber i se incriminează cinci capete de acuzare – falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiție, se menționează într-un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție.

Cât privește Partidul politic Șor, declarat neconstituțional, acuzatorii au solicitat instanței recunoașterea persoanei juridice vinovate de comiterea infracțiunilor prevăzute la articolul privind încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale din Codul Penal, precum și încetarea procesului penal în legătură cu dizolvarea acestuia prin Hotărârea Curții Constituționale din 19 iunie 2023.

Procurorii au mai solicitat confiscarea mijloacelor bănești care au fost transmise sub controlul organului de urmărire penală, utilizate și destinate săvârșirii infracțiunii, în sumă de 9 921 424,70 de lei, recunoscute în calitate de corpuri delicte (care se păstrează la Serviciul Fiscal de Stat). Totodată, au cerut și confiscarea specială din contul Marinei Tauber a sumei de 196 239 788 de lei, utilizate și destinate săvârșirii infracțiunii.

Dezbaterile nu au fost încheiate, urmând să fie reluate în ședința stabilită pentru data de 14 iulie, ora 10:00.

În vara anului trecut, Marinei Tauber i-a fost aplicată interdicția de a părăsi țara. Măsura a fost menținută până la finele anului. PA precizează că pe 7 ianuarie anul curent, Tauber a părăsit Republica Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău, cu ruta aeriană spre Istanbul, Turcia.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Procurorii solicită 13 de ani de închisoare pentru deputata Marina Tauber

Procurorii solicită o pedeapsă de 13 de ani de închisoare pentru deputata Marina Tauber, afiliată fugarului Ilan Șor. De asemenea, acuzatorii cer anunțarea acesteia în căutare. Solicitările au fost formulate în cadrul ședinței din 11 iulie de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite IPN.

Procurorii au solicitat instanței să o priveze pe Marina Tauber de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activități legate de organizarea contabilă și financiară în cadrul partidelor politice pe un termen de cinci ani.

Marinei Tauber i se incriminează cinci capete de acuzare – falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiție, se menționează într-un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție.

Cât privește Partidul politic Șor, declarat neconstituțional, acuzatorii au solicitat instanței recunoașterea persoanei juridice vinovate de comiterea infracțiunilor prevăzute la articolul privind încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale din Codul Penal, precum și încetarea procesului penal în legătură cu dizolvarea acestuia prin Hotărârea Curții Constituționale din 19 iunie 2023.

Procurorii au mai solicitat confiscarea mijloacelor bănești care au fost transmise sub controlul organului de urmărire penală, utilizate și destinate săvârșirii infracțiunii, în sumă de 9 921 424,70 de lei, recunoscute în calitate de corpuri delicte (care se păstrează la Serviciul Fiscal de Stat). Totodată, au cerut și confiscarea specială din contul Marinei Tauber a sumei de 196 239 788 de lei, utilizate și destinate săvârșirii infracțiunii.

Dezbaterile nu au fost încheiate, urmând să fie reluate în ședința stabilită pentru data de 14 iulie, ora 10:00.

În vara anului trecut, Marinei Tauber i-a fost aplicată interdicția de a părăsi țara. Măsura a fost menținută până la finele anului. PA precizează că pe 7 ianuarie anul curent, Tauber a părăsit Republica Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău, cu ruta aeriană spre Istanbul, Turcia.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025