Prinşi cu şpagă

Şeful Secţiei de evidenţă şi examinare a transportului din mun. Bălţi a rămas fără şofer după ce acesta a fost reţinut în flagrant cu şpagă. Tânărul de 29 de ani primea 500 de euro când a fost prins de mână de ofiţerii Direcţiei de investigare a fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, transmite Info-Prim Neo.

Potrivit Centrului de presă al MAI, şoferul funcţionarului a luat mită pentru a facilita înregistrarea unui autoturism.

Cu o mie de lei mită a fost prinsă în flagrant registratorul Secţiei consultative a Centrului Medicilor de Familie din Floreşti. Femeia, în vârstă de 53 de ani, a estorcat şi a primit banii în schimbul perfectării unui certificat medical necesar în angajarea la serviciu. Ea a fost surprinsă în flagrant în biroul de serviciu.

Ambii suspecţi sunt cercetaţi în baza art. 326 Cod Penal al R. Moldova. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de „Trafic de influenţă”, aceştia riscă o pedeapsă cu amendă de la 10 la 60 de mii de lei, cu sau fără închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani.

În anul curent, poliţia a înregistrat 6 cazuri de dare şi luare de mită.

Curtea de Conturi examinează în ședință online Raportul de audit al conformității asupra gestionării mijloacelor financiare alocate pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional în anul 2024, Raportul de audit al conformității asupra gestionării mijloacelor financiare alocate pentru desfășurarea alegerilor parlamentare în anul 2025 și Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Comisiei Electorale Centrale încheiate la 31 decembrie 2025 /ccrm.md /ora 09:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii se convoacă în ședință /CSM /ora 09:30/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, și vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, susțin o conferință de presă cu privire la stimulentele acordate în cadrul reformei administrației publice locale și prioritățile de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii localităților amalgamate /Casa Guvernului, intrarea din strada Bănulescu-Bodoni /ora 10:00/.

Ministrul sănătății, Alexandru Gasnaș, efectuează o vizită de lucru la Spitalul clinic Bălți, în cadrul căreia este lansat procesul de redresare managerială și prezentat noul director interimar al instituției /SC Bălți /ora 11:00/.

ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ „COPYRIGHT” ȘI ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME ȘI INTERPREȚI (ANPFI) organizează o conferință de presă cu genericul: „Circumstanțele privind tranzacția de împăcare încheiată între AO „MORA”, AGEPI și Ministerul Justiției” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe FB.com/ipn.md, YouTube, Rlive.md /ora 12:00/.

Are loc evenimentul „Youth talk: tinerii schimbă lumea” în cadrul Zilelor Diasporei 2026 /Casa Guvernului, intrarea din strada Bănulescu-Bodoni /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

Este organizat evenimentul interactiv „Quiz Diaspora” în cadrul Zilelor Diasporei 2026 /Draft, strada pietonală Eugen Doga /ora 18:00/.

Ministra afacerilor externe a Republicii Letonia, Baiba Braže, efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova /3-4 august/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Prinşi cu şpagă

Şeful Secţiei de evidenţă şi examinare a transportului din mun. Bălţi a rămas fără şofer după ce acesta a fost reţinut în flagrant cu şpagă. Tânărul de 29 de ani primea 500 de euro când a fost prins de mână de ofiţerii Direcţiei de investigare a fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, transmite Info-Prim Neo.

Potrivit Centrului de presă al MAI, şoferul funcţionarului a luat mită pentru a facilita înregistrarea unui autoturism.

Cu o mie de lei mită a fost prinsă în flagrant registratorul Secţiei consultative a Centrului Medicilor de Familie din Floreşti. Femeia, în vârstă de 53 de ani, a estorcat şi a primit banii în schimbul perfectării unui certificat medical necesar în angajarea la serviciu. Ea a fost surprinsă în flagrant în biroul de serviciu.

Ambii suspecţi sunt cercetaţi în baza art. 326 Cod Penal al R. Moldova. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de „Trafic de influenţă”, aceştia riscă o pedeapsă cu amendă de la 10 la 60 de mii de lei, cu sau fără închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani.

În anul curent, poliţia a înregistrat 6 cazuri de dare şi luare de mită.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a desemnat pe Rustem Umerov în funcția de șef al Serviciului de Informații Externe. Decretul de numire a fost semnat de liderul de la Kiev, transmite IPN.

Până la această numire, Rustem Umerov a ocupat funcția de secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei. În locul său, la conducerea Consiliului a fost numit fostul ministru de interne Igor Klimenko.

Volodimir Zelenski a declarat că Rustem Umerov va continua să coordoneze inițiativa „Drone Deal”. Potrivit președintelui ucrainean, noua funcție îi va permite acestuia să gestioneze în continuare cooperarea în domeniul apărării și diplomației, negocierile cu Statele Unite și alți parteneri, precum și procesul de negocieri privind încheierea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Rustem Umerov a fost deputat, șef al Fondului Proprietății de Stat, ministru al apărării, iar ulterior secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare. În ultimii ani, acesta a coordonat negocieri internaționale privind sprijinul militar pentru Ucraina și a condus delegația ucraineană în discuțiile cu Statele Unite și Rusia privind încheierea războiului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025