Președintele francez, Emmanuel Macron, vine astăzi la Chișinău

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, este așteptat miercuri, 15 iunie, în vizită de lucru la Chișinău. Anunțul este făcut de către Președinția Republicii Moldova, care precizează că șeful statului francez va avea o întrevedere oficială cu președintele Maia Sandu, transmite IPN.

Potrivit administrației prezedențiale, după întrevedere, cei doi șefi de stat vor susține o conferință de presă. Din programul președinților mai face parte o vizită la Alianța Franceză din Moldova. De asemenea, ei vor avea o discuție cu câțiva reprezentanți ai societății civile din țară.

Pe 11 martie, au fost marcați 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Republica Franceză. Prin intermediul programelor Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD), partea franceză contribuie la dezvoltarea economică, oferind asistență pentru implementarea politicilor publice și de dezvoltare durabilă, iar începând cu 1 februarie 2022, la Chișinău și-a început activitatea un oficiu AFD.

Starea de urgență în economie din regiunea transnistreană a fost prelungită cu încă 30 de zile. Așa-zisul soviet suprem de la Tiraspol a aprobat „decretul” emis de liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, privind menținerea măsurii, transmite IPN.

Potrivit administrației de la Tiraspol, instituirea regimului special este determinată de scăderea productivității și de agravarea situației economice din regiune.

Starea de urgență în economie pe malul stâng al Nistrului a fost introdusă pentru prima dată în decembrie 2024. După expirarea acesteia, regimul a fost instituit din nou pe 18 decembrie 2025 și este prelungit ulterior la fiecare 30 de zile.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Președintele francez, Emmanuel Macron, vine astăzi la Chișinău

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, este așteptat miercuri, 15 iunie, în vizită de lucru la Chișinău. Anunțul este făcut de către Președinția Republicii Moldova, care precizează că șeful statului francez va avea o întrevedere oficială cu președintele Maia Sandu, transmite IPN.

Potrivit administrației prezedențiale, după întrevedere, cei doi șefi de stat vor susține o conferință de presă. Din programul președinților mai face parte o vizită la Alianța Franceză din Moldova. De asemenea, ei vor avea o discuție cu câțiva reprezentanți ai societății civile din țară.

Pe 11 martie, au fost marcați 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Republica Franceză. Prin intermediul programelor Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD), partea franceză contribuie la dezvoltarea economică, oferind asistență pentru implementarea politicilor publice și de dezvoltare durabilă, iar începând cu 1 februarie 2022, la Chișinău și-a început activitatea un oficiu AFD.

Cinci persoane au fost reținute în timp ce comercializau ilegal alcool etilic introdus prin contrabandă din regiunea transnistreană. Cazul a fost documentat la marginea satului Hagimus, raionul Căușeni, unde oamenii legii au depistat o cantitate de cinci tone de alcool, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, întreaga cantitate de alcool a fost ridicată și urmează să fie supusă expertizelor de specialitate. În cadrul operațiunii au fost indisponibilizate și trei mijloace de transport care ar fi fost utilizate pentru transportarea mărfii, precum și alte bunuri relevante pentru cauza penală.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea altor persoane implicate și documentarea întregului lanț de aprovizionare și distribuție ilegală a alcoolului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025