Premierul: Toți trebuie să depună efort ca să susțină femeile în antreprenoriat

„Toți trebuie să depună efort ca să susțină femeile în antreprenoriat”, a declarat premierul Ion Chicu în cadrul celei de-a V-a ediții a Forumului Anual al Femeilor din Moldov. Potrivit lui, Planul de Acțiuni aprobat de Guvern include mai multe măsuri pentru eliminarea dificultăților în acest proces, transmite IPN.

Evenimentul, organizat de Platforma Națională a Femeilor, în parteneriat cu ODIMM, a reunit peste 350 de femei antreprenoare din țară, dar și partenerii de dezvoltare naționali și internaționali, asociații de business și membri ai societății civile.

Premierul a menționat că este onorat și mândru să participe la acest eveniment. „Astăzi Guvernul împlinește o lună de la învestire și un cadou mai bun decât această invitație nu puteam primi. Văd o rară combinație între abordare pragmatică, calcul rece necesar businessului și sufletul care doar o femeie poate să-l investească într-o activitate. Sunt adeptul teoriei și practicii că cel mai bine procesele le gestionează și le gândesc doamnele, si asta e valabil atât în business cât și în sectorul public”, a declarat Ion Chicu, citat într-un comunicat de presă remis de Guvern.

Potrivit premierului, femeile de afaceri sunt susținute prin intermediul ODIMM, dar și pe platforma Consiliului economic pe lângă prim-ministru. „Noi nu doar vom asculta vocea dumneavoastră, dar și vom implementa ceea ce ne propuneți”, a spus șeful executivului, dând asigurări că Guvernul va crea condiții predictibile pentru dezvoltarea afacerilor.

Premierul a declarat că susține și va susține promovarea femeilor în pozițiile de conducere. „Guvernul nu se reduce doar la miniștri. De exemplu, funcția de secretar general al Guvernului este deținută de o doamnă. La fel, am mai multe colege în echipa de consilieri, precum și în funcția de secretar de stat se regăsesc mai multe doamne”, a mai spus Ion Chicu.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Premierul: Toți trebuie să depună efort ca să susțină femeile în antreprenoriat

„Toți trebuie să depună efort ca să susțină femeile în antreprenoriat”, a declarat premierul Ion Chicu în cadrul celei de-a V-a ediții a Forumului Anual al Femeilor din Moldov. Potrivit lui, Planul de Acțiuni aprobat de Guvern include mai multe măsuri pentru eliminarea dificultăților în acest proces, transmite IPN.

Evenimentul, organizat de Platforma Națională a Femeilor, în parteneriat cu ODIMM, a reunit peste 350 de femei antreprenoare din țară, dar și partenerii de dezvoltare naționali și internaționali, asociații de business și membri ai societății civile.

Premierul a menționat că este onorat și mândru să participe la acest eveniment. „Astăzi Guvernul împlinește o lună de la învestire și un cadou mai bun decât această invitație nu puteam primi. Văd o rară combinație între abordare pragmatică, calcul rece necesar businessului și sufletul care doar o femeie poate să-l investească într-o activitate. Sunt adeptul teoriei și practicii că cel mai bine procesele le gestionează și le gândesc doamnele, si asta e valabil atât în business cât și în sectorul public”, a declarat Ion Chicu, citat într-un comunicat de presă remis de Guvern.

Potrivit premierului, femeile de afaceri sunt susținute prin intermediul ODIMM, dar și pe platforma Consiliului economic pe lângă prim-ministru. „Noi nu doar vom asculta vocea dumneavoastră, dar și vom implementa ceea ce ne propuneți”, a spus șeful executivului, dând asigurări că Guvernul va crea condiții predictibile pentru dezvoltarea afacerilor.

Premierul a declarat că susține și va susține promovarea femeilor în pozițiile de conducere. „Guvernul nu se reduce doar la miniștri. De exemplu, funcția de secretar general al Guvernului este deținută de o doamnă. La fel, am mai multe colege în echipa de consilieri, precum și în funcția de secretar de stat se regăsesc mai multe doamne”, a mai spus Ion Chicu.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025