Prioritățile președinției Consiliului UE, prezentate de premierul irlandez în Parlamentul European

Sursa foto: Parlamentul European

Accelerarea competitivității economice, consolidarea securității strategice și promovarea valorilor europene sunt prioritățile președinției irlandeze a Consiliului Uniunii Europene. Agenda a fost prezentată de premierul irlandez, Micheál Martin, în Parlamentul European, transmite IPN.

Prim-ministrul irlandez a subliniat că mandatul țării sale, care a început pe 1 iulie, vine într-un moment critic pentru continentul european. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a salutat viziunea Irlandei și a menționat că legislativul va fi un partener de încredere.

În același timp, un pilon al mandatului irlandez este avansarea procesului de extindere al UE. Dublinul își propune să finalizeze negocierile de aderare cu Muntenegru și să obțină progrese substanțiale în parcursul european al Moldovei și Ucrainei, precum și pentru statele din Balcanii de Vest. Totodată, a fost reafirmat sprijinul ferm pentru Kiev în plan politic, financiar și militar, pledând totodată pentru o presiune sporită asupra Rusiei prin sancțiuni consolidate.

De asemenea, Micheál Martin și-a exprimat încrederea că un acord privind viitorul buget multianual al UE ar putea fi finalizat până la sfârșitul anului curent.

Misiunile diplomatice ale Republicii Moldova vor suspenda serviciile de stare civilă pe parcursul lunii august. Ministerul Afacerilor Externe anunță că măsura este necesară pentru implementarea noului Sistem informațional „Acte de stare civilă”, transmite IPN.

Restricția vizează serviciile de înregistrare a nașterii, căsătoriei și divorțului, schimbarea numelui, precum și alte servicii conexe. Autoritățile precizează că toate cererile depuse până pe 1 august vor fi examinate conform procedurilor în vigoare și nu vor fi afectate de perioada de tranziție.

Pe durata suspendării, persoanele care dețin semnătură electronică vor putea solicita extrase de stare civilă în format electronic prin intermediul platformei evo.gov.md, în condițiile prevăzute de legislație.

Potrivit MAE, tranziția la noul sistem are drept scop modernizarea și eficientizarea serviciilor de stare civilă, inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare.

Recepționarea cererilor va fi reluată începând cu 1 septembrie.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Prioritățile președinției Consiliului UE, prezentate de premierul irlandez în Parlamentul European

Sursa foto: Parlamentul European

Accelerarea competitivității economice, consolidarea securității strategice și promovarea valorilor europene sunt prioritățile președinției irlandeze a Consiliului Uniunii Europene. Agenda a fost prezentată de premierul irlandez, Micheál Martin, în Parlamentul European, transmite IPN.

Prim-ministrul irlandez a subliniat că mandatul țării sale, care a început pe 1 iulie, vine într-un moment critic pentru continentul european. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a salutat viziunea Irlandei și a menționat că legislativul va fi un partener de încredere.

În același timp, un pilon al mandatului irlandez este avansarea procesului de extindere al UE. Dublinul își propune să finalizeze negocierile de aderare cu Muntenegru și să obțină progrese substanțiale în parcursul european al Moldovei și Ucrainei, precum și pentru statele din Balcanii de Vest. Totodată, a fost reafirmat sprijinul ferm pentru Kiev în plan politic, financiar și militar, pledând totodată pentru o presiune sporită asupra Rusiei prin sancțiuni consolidate.

De asemenea, Micheál Martin și-a exprimat încrederea că un acord privind viitorul buget multianual al UE ar putea fi finalizat până la sfârșitul anului curent.

Prim-ministrul Vasile Tofan a fost întâmpinat cu onoruri militare la Palatul Victoria din București de omologul său român, Ilie Bolojan. Vizita marchează prima deplasare oficială în străinătate a premierului, iar agenda include discuții despre proiecte strategice comune, cooperare economică și securitatea regională, transmite IPN.

În cadrul ceremoniei oficiale de primire, Garda de Onoare a României a intonat imnurile de stat ale Republicii Moldova și României, iar cei doi oficiali au salutat delegațiile.

Vasile Tofan este însoțit la București de vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, și de ministrul energiei, Dorin Junghietu. Oficialii s-au retras pentru discuții, iar la finalul întrevederii cei doi prim-miniștri urmează să susțină declarații comune de presă.

În cadrul vizitei, premierul Tofan are programate întrevederi cu președintele României, Nicușor Dan, și cu reprezentanți ai conducerii Parlamentului de la București. De asemenea, acesta va discuta cu reprezentanții Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni despre atragerea investițiilor și susținerea mediului de afaceri.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025