PCCOCS și DIICOT au semnat primul acord oficial de cooperare transfrontalieră

Sursa foto: Procuratura Generală

Un acord de cooperare între PCCOCS și DIICOT România a fost semnat vineri. Acesta marchează prima înțelegere oficială între procurorii specializați din Moldova și o instituție similară din alt stat. Documentul are scopul de a întări colaborarea în combaterea criminalității organizate transfrontaliere și de a facilita comunicarea directă între echipele de procurori și ofițerii de investigație, transmite IPN.

Acordul, încheiat între Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din România, stabilește un cadru clar pentru schimbul de informații, transferul de expertiză și coordonarea acțiunilor în cazuri ce vizează trafic de persoane, droguri, criminalitate informatică, spălare de bani și alte forme grave de infracțiuni.

„Investigarea rețelelor criminale nu mai poate fi limitată la frontiere, iar colaborarea cu DIICOT, o instituție cu experiență solidă, ne va sprijini în consolidarea calității investigațiilor noastre”, spune procurorul-șef al PCCOCS, Victor Furtună.

Procuratura Republicii Moldova consideră că acest acord reprezintă un pas esențial în consolidarea cooperării judiciare, contribuind la o reacție eficientă în fața fenomenelor de criminalitate organizată.

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional în 2023. Directoarea adjunctă a ADEPT și secretara Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte, Polina Panainte, a explicat pentru IPN că acest mecanism urmărește să împiedice continuarea activității unui partid declarat neconstituțional sub o altă denumire.

Potrivit expertei, legislația prevede că, în cazul în care instanța constată existența unei succesiuni politice între un partid declarat neconstituțional și o altă formațiune, Ministerul Justiției este obligat să solicite dizolvarea acesteia. Experta susține că mecanismul nu reprezintă o lege adoptată împotriva unor partide concrete, ci un instrument general aplicabil, introdus în Legea privind partidele politice.

„Mecanismul de succesor a fost creat tocmai pentru a preveni reîncarnarea unui partid declarat neconstituțional sub altă formă juridică”, a precizat Polina Panainte.

Potrivit ei, Comisia de la Veneția nu a analizat un partid anume și nici cazul Partidului „Șor”, dar a precizat că limitarea activității unei formațiuni politice poate fi justificată doar în situații excepționale, dacă sunt respectate garanții clare și este demonstrată necesitatea unei astfel de măsuri.

Polina Panainte a subliniat că dizolvarea unui partid succesor nu poate fi dispusă automat, ci necesită o analiză individuală și probe concrete privind existența unei succesiuni politice.

În acest caz, Curtea de Apel a analizat criteriile prevăzute de lege pentru stabilirea unei astfel de legături. Printre elementele reținute de instanță se numără congresul organizat la Moscova, la 6 iulie 2025, unde liderii celor patru formațiuni au anunțat constituirea blocului politic „Victorie – Победа”, în prezența lui Ilan Șor, condamnat în dosarul fraudei bancare.

Curtea de Apel Centru a dispus miercuri dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei”, constatând că acestea sunt succesoare ale Partidului „Șor”, declarat neconstituțional în 2023. Deocamdată, instanța a publicat doar dispozitivul hotărârilor, fără motivarea integrală a acestora. Deciziile pot fi contestate în condițiile prevăzute de lege.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

PCCOCS și DIICOT au semnat primul acord oficial de cooperare transfrontalieră

Sursa foto: Procuratura Generală

Un acord de cooperare între PCCOCS și DIICOT România a fost semnat vineri. Acesta marchează prima înțelegere oficială între procurorii specializați din Moldova și o instituție similară din alt stat. Documentul are scopul de a întări colaborarea în combaterea criminalității organizate transfrontaliere și de a facilita comunicarea directă între echipele de procurori și ofițerii de investigație, transmite IPN.

Acordul, încheiat între Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din România, stabilește un cadru clar pentru schimbul de informații, transferul de expertiză și coordonarea acțiunilor în cazuri ce vizează trafic de persoane, droguri, criminalitate informatică, spălare de bani și alte forme grave de infracțiuni.

„Investigarea rețelelor criminale nu mai poate fi limitată la frontiere, iar colaborarea cu DIICOT, o instituție cu experiență solidă, ne va sprijini în consolidarea calității investigațiilor noastre”, spune procurorul-șef al PCCOCS, Victor Furtună.

Procuratura Republicii Moldova consideră că acest acord reprezintă un pas esențial în consolidarea cooperării judiciare, contribuind la o reacție eficientă în fața fenomenelor de criminalitate organizată.

PCCOCS și DIICOT au semnat primul acord oficial de cooperare transfrontalieră

Duma de Stat a Rusiei a adoptat un pachet de legi care restricționează semnificativ drepturile cetățenilor ruși plecați din țară...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025